City Blues.
O fumez si o raza puternica evadeaza din soare si ma loveste cu furie, ma loveste ca si cum ar vrea sa imi despice craniul si sa ma ucida.
City Blues..
Bineinteles ca e cancer.
E cancer.
Prea mult gudron.
O sa iau tramvaiele de pe sinele lor, o sa iau durerile betivilor, o sa iau strigatele tiganilor – fiareeeee veeeeechi luaaaam! -, o sa iau rondurile care tempereaza marile intersectii, o sa iau praful si lenea, o sa iau amintirile si visele zdrobite ale muncitorilor, o sa iau salariile casierelor, o sa iau ziarele si o sa iau tatuajele domnisoarelor rebele, si o sa le ascult muzica intima.
Imi aprind o tigara.
Cantecul asta o sa fie – trebuie sa fie ! – ca viata tuturor oamenilor din orasul asta imputit.
El o sa curga ca o copilarie, apoi va innebuni deodata – adolescenta dureaza cateva clipe! -, apoi trec alte cateva clipe, si se va sfarsi si tineretea, totul se va prabusi in melancolie, melancolia va fi inutila si sfasietoare, iar la sfarsit va cobori moartea, nu se poate altfel.
City Blues.
City Blues
