Să zicem aşa- repetînd, repetînd, repetînd: o victimă are dreptul să ierte ceea ce călăul i-a făcut, ei.
Cum însă motorul istoriei noastre este amnezia, el a fost obligat să rămână, chiar şi după 1.
Dacă România ar fi fost Cehia sau Polonia, dacă românii şi-ar respecta valorile-valori, oamenii-oameni, scriitorii-scriitori, Paul Goma ar fi avut un destin public identic cu destinul lui Havel sau Walesa. Şi: nu uit că nu am iertat. Însă, pentru ce a îndurat din partea Securităţii familia mea, ostatică- nu uit şi nu iert.
Pentru ceea ce am îndurat eu, fie iert, fie ţin-minte. ...
Să zicem: ceea ce s-a petrecut între mine, individ nesupus şi de sex masculin şi Aparatul de Represiune-Supunere-Terorizare este o treabă de/între bărbaţi, între noi doi.
Deşi eu am rămas tot timpul singur, iar Aparatul a numărat câteva bune sute de mii de căţei, câini, porci, şacali, şerpi veninoşi, lupi- şi generali.
Aceşti grăbiţi să acorde iertare unor ticăloşi sunt ei înşişi fie ticăloşi de la început, fie ticăloşiţi în lupta pentru supravieţuire.
Deci: o victimă nu are dreptul nici acela creştinesc de a ierta, ea, ceea ce călăul făcuse unor victime dispărute asasinate, sau în numele celor care nu s-au rostit dacă da sau ba iartă. Şi numai ei.
Să zicem aşa- repetînd, repetînd, repetînd: o victimă are dreptul să ierte ceea ce călăul i-a făcut, ei
