In „testament”, unchiul Serenus mentioneaza doar atat, cu privire la „capodopurile" sale: „Nu tin sa fie publicate.
Cartile lui Cristian Badilita ar trebui sa se vanda impreuna cu masti de oxigen.
Alice Nastase Buciuta.
N-am intalnit niciodata un asemenea stil de povestire care te lasa cu respiratia taiata, la propriu.
Avem de-a face cu o carte fascinanta, ce se citeste parca de la sine, o carte cu multiple intelesuri si un sens pierdut in labirintul propriilor noastre intrebari si utopii.
Nichita DanilovUn text absolut minunat si uimitor.
Tatal ar dori sa-i dea dreptate Fiului care-i spune „Papa, les mechants sont partis, les mechants sont partis, je les ai chasses”, dar nu o face spre a nu spori minciuna lumii.
Dorin TudoranScrise cu acuratete borgesiana, romanele-haiku ale lui Cristian Badilita isi schimba, spre final, haina parabolica, pentru a adapta un ton ludico-profetic, punctat de amaraciune sarcastica si umor.
Daca si-ar fi scris autobiografia de suflet, Don Quijote nu ar fi facut-o altfel decat ne-o impartaseste astazi Cristian Badilita pe a sa.
Sa dam cezarilor ce-i al cezarilor!Cristian Badilita11 iunie 2015Cele 33 romane-haiku pulsand intre copertele acestei carti parabola-pamflet-poem sunt tot atatea reactii ale unei constiinte ultragiate de formele inselatoare pe care le imbraca „adevarul” – fie el cel filozofic, fie el cel religios, fie el cel literar, fie el cel moral.
Alesesem ca titlu initial Romanele unchiului Serenus, dar editorul m-a convins sa renunt si sa accept titlul actual.
Inutil sa spun ca n-am intervenit deloc in texte.
Apoi mi-a tinut o mica prelegere despre acest nou gen literar „inventat pentru cititorul zilelor noastre, grabit, dar in acelasi timp insetat de profunzime, incult, dar cu un simt estetic mult mai dezvoltat decat la cititorii din secolele trecute”.
E un volum nedatat, dar scris spre sfarsitul vietii.
Imi povestise la o cina, razand „sardonic”, cateva scene dintr-o „carte de bazaconerii, o culegere de romane-haiku, de care m-am apucat zilele acestea”.
Nepotul meu va face cum va crede el de cuviinta.” Am „crezut de cuviinta” sa incep cu publicarea acestui volum de „romane”.
Dar nici nu ma opun.
In „testament”, unchiul Serenus mentioneaza doar atat, cu privire la „capodopurile" sale: „Nu tin sa fie publicate
