„In tot cursul carierei sale, Contele de Saint-Aulaire a tinut un jurnal, scris cu eruditie si talent, plin de evocari pitoresti despre vremuri astazi cu totul apuse.
Acest torent a dus cu sine mai multe armate cu un efectiv total de un milion de oameni.
Confruntata cu aceasta avalansa, misiunea noastra militara, redusa la neputinta pe taram militar, se lupta mai mult ca oricand pe frontul epidemiilor, pregatind discret reconstituirea armatei romane.“ (Contele de SAINT-AULAIRE).
In spitalele care refuzau sa mai primeasca lume lipsea totul in afara de devotament.
Toata iarna anului 1917, tavalugul rusesc s-a revarsat pe strazile Iasiului pentru a ineca Moldova.
Dusmanul – adica neamtul –, in cele doua treimi ale tarii pe care le ocupa, si «aliatii», adica rusii, si mai brutali decat dusmanul, in Moldova, pe care de asemenea o ocupau, erau infofoliti in subele lor, ocupasera cladirile cele mai bune, din care ii gonisera pe locatari, si pusesera mana pe lemnele de foc; lor nu le pasa de frigul ce se abatuse si mai naprasnic peste nenumaratii romani in zdrente, fara case sau inghesuiti in locuinte neincalzite.
In aceasta Moldova suprapopulata, subnutrita, devastata, mizeria si foametea, din care ia nastere tifosul exantematic, faceau mai multe victime decat focul inamicului.
La Iasi, termometrul cobora la –20°, la –30° si chiar la –40°.
Am fost din aceia pe care glasul si strangerea-i de mana i-a imbarbatat…“ (Regina MARIA)„Daca as incerca, schitand-o numai, sa evoc icoana suferintelor care copleseau Romania, spre a-i gasi un loc intr-un imaginar muzeu al frumusetilor morale, ar trebui sa asez in sala capodoperelor aceasta tara ale carei virtuti se ridica la inaltimea suferintelor si chiar mai sus.
Ca printr-o conspiratie intre natura si oameni, iarna anului 1917 a fost deosebit de aspra. de Saint-Aulaire la lucru.
Am fost printre aceia care au vazut pe d.
A stiut, de asemenea, cat de credincioasa a ramas Romania cea torturata, in ciuda unui nenoroc covarsitor.
A cunoscut framantarea asteptarii, sperantele dezamagite, cererile zadarnice de ajutor.
A cunoscut suferinta noastra suprema, mizeria noastra de neinchipuit. de Saint-Aulaire ne-a dovedit ca era adevaratul prieten in vremurile de restriste.
D.
STURDZA)„A impartit, ca un adevarat prieten, sperantele, nelinistile, lipsurile inerente zilelor de pribegie a caror pecetie arzatoare a fost pastrata in inimile noastre.
Nu credem ca numerosii straini ce au trecut sau au trait pe meleagurile noastre sa-si fi exprimat aceste sentimente mai intens decat membrii Misiunii Franceze, care, intre 1916 si 1918, au impartasit la Iasi durerile si sperantele poporului roman.“ (Mihai Dim.
Sentimentele de atasament fierbinte ale lui Saint-Aulaire pentru tara noastra surprind si astazi.
Acestor insemnari Saint-Aulaire le-a adaugat fragmente din rapoartele sale oficiale, spre a constitui in cele din urma volumul de memorii publicat de el la adanci batraneti, cu putin inainte de moarte. „In tot cursul carierei sale, Contele de Saint-Aulaire a tinut un jurnal, scris cu eruditie si talent, plin de evocari pitoresti despre vremuri astazi cu totul apuse
