Fara indoiala, Mihai Dragnea este o voce lirica distincta, nu numai prin teme si motive arhicunoscute, ci mai ales prin obiectivarea trairilor, prin asumarea confesiunii, reinventandu-se de la un poem la altul. -Elena Netcu.
Cu siguranta, acest volum isi asteapta cititorii, inscriindu-se in circuitul valoric al poeziei contemporane.
Rostirea lirica este o reinterpretare a temelor si motivelor poeziei dintotdeauna, intr-o viziune personala.
Volumul de poezii Intre Altair si Alco r sta sub semnul timpului heraclitean, totul curge spre un drum fara intoarcere: Poemul e prins in clepsidra/ Timpul serpuieste prIntre astre/ S-a sfarmat secunda dIntre noi.
Mihai Dragnea descopera in orice ungher al realitatii poezie, acoperind-o in falduri, amintindu-ne de celebrul vers eminescian strai de purpura si aur peste tarana cea grea. este o Arcadie imaginara prin care eul liric se metamorfozeaza, isi multiplica vocile, prin gesturi contradictorii, uneori prin smulgerea dintr-o lume maculata, "din tina" o metafora a pacatului, alteori sublimeaza realitatea, cautand candoarea, "fosnirea matasoasa a morilor cu sare", cum ar spune Ion Barbu, invocand imaginea "macilor albi" sau a iubitei infasurate in "sal dalb".
Universul liric pe care il creeaza...
Poetul insa le alege pentru propria lui devenire.
Mihai Dragnea nu mimeaza, ci construieste un spatiu liric, situandu-se in mijlocul universului ca un demiurg, privind cu un ochi ciclopic realitatea vibranta, descoperind ranile anotimpurilor, destramarea, trecerea timpului, asteptarea zadarnica, mirajul departarilor, luand ca punct de reper cele doua stele cu lumina dubla, Altair si Alcor, aflate intr-o rotire fantastica, la "mii de ani-lumina si tot atatea clipe", gandindu-ne la Eminescu.
Discursul liric nu e nici biografist, nici subiectiv, intrucat luciditatea rostirii poetice este inconfundabila, in pofida asimilarii lecturilor care descind din simbolism, neoromantism, prin teme si motive, dar si prin nuclee poetice ce amintesc de Nichita, de Bacovia sau Minulescu, oricat de mult ar nega asemanarile.
Fara indoiala, Mihai Dragnea este o voce lirica distincta, nu numai prin teme si motive arhicunoscute, ci mai ales prin obiectivarea trairilor, prin asumarea confesiunii, reinventandu-se de la un poem la altul
