Una dIntre cele mai fascinante experiente colective la nivel intelectual din Romania interbelica si apoi din epoca celei de‑a doua conflagratii mondiale a fost Scoala Romana din Roma. (Autorii).
Invocarea eronata sau relativ encomiastica a ”statutului diplomatic” al Accademiei di Romania poate activa clauze, cum se citeste in documentele din acest volum, care pun in grav pericol institutia de cultura.
Repetam, este vorba de o institutie pur culturala, una dIntre cele mai semnificative ale tarii noastre, care nu are si nu poate sa aiba, sub nicio forma legala, potrivit documentelor fundationale, statut diplomatic sau pseudodiplomatic.
In prezentul volum oferim publicului, interesat de istoria neretusata, un manunchi de documente ce marturiseste cat de dramatic a devenit destinul Accademiei di Romania si cum a fost folosita, cu indarjire, o institutie culturala in insalubre jocuri politice ce frizeaza, adeseori, fictiunea specifica Razboiului Rece.
In respectivul op documentele au fost prelucrate schematic si extrem de rezumativ, neputand oferi o imagine consistenta a ceea ce s‑a intamplat cu institutia in anii imediat postbelici.
Initiala despuiere a materialului documentar a servit pentru realizarea volumului celebrativ Accademia di Romania 1922‑2012, ce a fost publicat la Roma in varianta in limba romana in 2012 si in varianta in limba italiana in 2013.
Documentarea s‑a realizat incepand cu anul 2012, moment jubiliar pentru Accademia di Romania, care aniversa 90 de ani de la inaugurare.
Prezentul excurs documentar incearca sa acopere un gol din istoria Accademiei di Romania, un gol mitologizat multe decenii ce incepe sa fie umplut pe masura ce arhivele italiene, si, in particular, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al Italiei desecretizeaza, dupa norme riguroase, materialul documentar care nu mai prezinta sensibilitati in domeniile bilateral si multilateral.
Era declinului incepuse ceva mai devreme de 30 decembrie 1947, practic fiind vorba de o jugulare lenta ce debutase cu regimul dictaturii national‑legionare, continuase cu pauze de respiratie in timpul regimului antonescian, pentru ca institutia sa fie tetanizata dupa venirea comunistilor la putere pana la transformarea ei intr‑o carcasa menita, din motive de natura juridica si politica, sa‑i adaposteasca pe cei care‑i fusesera calai.
Pe cat de fervid a fost destinul interbelic al Scolii Romane din Roma, pe atat de tulburator a devenit parcursul acesteia dupa instaurarea fortata a Republicii si instalarea conducerii monocratice de clara amprenta sovietica.
Multi dIntre acestia au gestionat, la randu‑le, dicasterii stiintifice la nivel universitar si academic si au imprimat culturii romanesti o directie de cercetare pro‑occidentala, in pofida internationalismului de stirpe sovietica sau a nationalismului comunist, curente ce au dominat regimul ideocratic in etapele existentei sale.
Stiintele socio‑umane din Romania postbelica au asimilat, direct sau indirect, parte din programele de cercetare, metodologiile de investigatie si devotiunea pentru clasicitate prin intermediul fostilor elevi ai Scolii, ajunsi la maturitatea carierei in anii ʼ50, ʼ60 ai secolului trecut.
Cunoscut sub dubla denumire de Scuola Romena di Roma si Accademia di Romania, asezamantul universitar din Cetatea Eterna a fost un laborator cultural deosebit de pozitiv prin unicitatea sa si prin durabilitatea armaturii intelectuale cu care si‑a blindat elevii.
Una dIntre cele mai fascinante experiente colective la nivel intelectual din Romania interbelica si apoi din epoca celei de‑a doua conflagratii mondiale a fost Scoala Romana din Roma
