„ Deschis in fata suprarealismului, a literaturii onirice, a noului val (Nouveau Roman), N.
Se stinge la 30 martie 1989..
Monah din 1980, ramane activ pe terenul eseisticii si al criticii.
Publica volume de eseuri si de critica foarte bine primite, desi unele sunt puternic cenzurate.
In 1972 termina prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii.
Eliberat in august 1964, va reveni dupa cativa ani in lumea literara prin traduceri, medalioane, cronici etc.
Trece prin inchisorile Jilava (unde este botezat de parintele Mina Dobzeu), Gherla si Aiud.
In 1960 este anchetat, apoi condamnat in „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de munca silnica.
Refuza sa colaboreze cu noul regim.
Dupa razboi, publica pentru scurta vreme in Universul literar, Victoria, Tribuna poporului si, din nou, Revista Fundatiilor Regale.
Colaboreaza la Libertatea si la Revista Fundatiilor Regale.
In 1935 si 1937 publica impreuna cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaisme si Illusions et réalités juives.
Isi ia doctoratul in Drept in 1936.
In 1934 incepe sa colaboreze la Revista burgheza si publica sub pseudonimul Antisthius volumul parodic In genul… tinerilor.
Isi ia bacalaureatul in 1929 si frecventeaza cenaclul „Sburatorul”, iar in 1932 isi ia licenta in Drept.
Isi face debutul publicistic foarte de timpuriu in revista Liceului „Spiru Haret”.
Steinhardt se naste la Bucuresti pe 29 iulie 1912.
Numai ca el nu putea sa vada in jocul cultural doar o prestidigitatie tehnica, glacial-formala, pentru el jocul era tot o ipostaza a «intruparii».” ( George Ardeleanu ) N. tinerilor si le va dovedi si mai tarziu – dintr-o alta perspectiva – prin gestul impacarii cu avangarda ori prin textele admirative despre scriitorii Generatiei ’80 nu putea sa ramana imun la ideea culturii si a artei ca joc (in sensul lui Huizinga).
Cel care isi dovedise din plin disponibilitatile ludice in volumul de debut In genul...
Ceea ce priveste el cu condescendenta este miza totalitara pe forma, forma vidata de sens.
Cel care in textele sale interbelice, in special in cele din Revista burgheza, aducea un elogiu formelor ca expresii ale onorabilitatii sociale nu putea desconsidera acum ideea de forma, dimpotriva.
Pentru ca el, pe urmele lui Charles PEguy, considera ca Raul este cel care «nu se compune», care se opune organizarii vietii spiritualizate.
Steinhardt le apreciaza si in masura in care dislocarile, discontinuitatea, descompunerile, fracturile de limbaj ori de realitate imaginara sunt urmate de o recompunere, de o reunificare, de o reasamblare dupa alte coordonate. „ Deschis in fata suprarealismului, a literaturii onirice, a noului val (Nouveau Roman), N
