După publicarea Tipurilor psihologice, în 1921, a urmat o perioadă în care vocea lui Jung s-a făcut mai puțin auzită.
Jung.
G.
C.
Trebuie să fiu dispus să accept realitatea așa cum este în momentul de față, cu alte cuvinte, să risc și să mă las ghidat de inconștient o vreme.
Pot spune că ceea ce trăiesc este iluzoriu într-un anumit fel, însă atitudinea aceasta nu-mi este benefică. Într-un fel, inconștientul colectiv este doar un miraj pentru că este inconștient, însă poate fi și la fel de real ca lumea palpabilă.
E ca și cum cineva ar păși din spațiul protector al casei sale într-o pădure străveche și s-ar confrunta cu toți monștrii care sălășluiesc acolo... Îndată ce începe cineva să își observe mintea, începe să vadă fenomenele autonome în care trăiește ca spectator sau chiar ca victimă.
Carl Gustav Jung (1875–1961), psihiatru și psihanalist elvețian este fondatorul psihologiei analitice și inițiatorul conceptelor de inconștient colectiv, complex, umbră, arhetip, introvert, extravert, anima, animus etc.
Seminarul evoluează de la o întâlnire la alta pe baza întrebărilor puse de membri, ei înșiși psihoterapeuți sau medici, oameni de litere, analizanți și foști analizanți ai lui Jung – reușind, astfel, să capteze interesul unui public cât mai variat.
O mică bijuterie a gândirii jungiene, seminarul din 1925 prezintă devenirea profesională a lui Jung, despărțirea lui de Freud și trece în revistă concepte precum subiectiv/obiectiv, anima, animus, funcție transcendentă, funcții psihice, făcând apel la vise, mituri, viziuni, opere artistice.
De asemenea, completează opera sa teoretică, în maniera vivace a prelegerilor și a discuțiilor ce le însoțesc.
Fără a se suprapune peste explicațiile din stratul secund al Liber Novus, această expunere poate fi considerată o a treia parte a analizei produselor imaginației active întreprinse de Jung în perioada anterioară. Și pe baza acestei „ecuații", în seminarul susținut în 1925, ale cărui Note sunt transpuse în aceste pagini, el prezintă conceptele fundamentale ale psihologiei analitice.
Rodul acestei introversiuni a fost celebra Carte Roșie, în care Jung descrie drumul ce l-a dus la cunoașterea propriei „ecuații personale". În tot acest timp, atenția sa se îndrepta spre interior, spre lucrul cu psihicul său.
După publicarea Tipurilor psihologice, în 1921, a urmat o perioadă în care vocea lui Jung s-a făcut mai puțin auzită
