Ion Vinea (1895-1964) a facut parte din lumea occidentala spre care a incercat mereu sa orienteze, nu fara eforturi si exasperare, civilizatia si arta din Romania. (Sanda Cordos).
In cea mai mare parte a lor, biografia si opera lui Ion Vinea vorbesc limbajul si traiesc obsesiile cititorului de astazi.
Internationalei artistice pe care o vedea realizata si despre care scria entuziast in 1922 i-a luat locul o asa-zisa internationala politica, in fapt, un lagar, in care literatura era supusa prescriptiilor propagandistice.
Prin biografie si prin creatie, scriitorul furnizeaza toate motivele pentru o noua relectura, care sa fie – cel putin aceasta este intentia paginilor de fata – nu numai o restituire, ci si o reactualizare literara.
A ajuns, insa, sa traiasca, dupa al Doilea Razboi Mondial, intr-o lume totalitara, in care se considera ca in arta nu exista decat straini si, mai rau, dusmani ideologici.
Pe atunci, Vinea ar fi putut subscrie, probabil, la afirmatia lui Constantin Brancusi: „In arta nu exista straini”.
In a doua jumatate a anilor \'20 si in deceniul urmator, a calatorit mult in Occident si in special la Paris, unde a frecventat prieteni romani precum Tristan Tzara si Constantin Brancusi si a legat prietenii literare (printre altii, cu Scott Fitzgerald si Aldo Palazzeschi).
Ion Vinea (1895-1964) a facut parte din lumea occidentala spre care a incercat mereu sa orienteze, nu fara eforturi si exasperare, civilizatia si arta din Romania
