Cea mai tanara dintre arte, la acest hotar de vremi, a acumulat – si in spatii romanesti – mai bine de un veac de existenta si se pregateste pentru veacurile viitoare. (Calin Caliman).
Fata de cercetarile anterioare – unele de „uz intern ” – am incercat, prin modul de abordare a filmelor din palmaresul cinematografiei nationale, sa ma adresez nu numai cineastilor si, in genere, specialistilor din lumea artei a saptea, am cautat sa captez interesul unui public cat mai larg de cinefili, ducand Istoria filmului romanesc, la propriu, cat mai aproape de spectatorii de ieri, de spectatorii de azi si – de ce nu? – de spectatorii de maine.
Am utilizat cu precadere fisele propriului meu curs de Istoria filmului – pe care l-am sustinut, la sfarsitul anilor ’60, la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica si pe care l-am sustinut, ulterior, mai bine de doua decenii, la diferite universitati de stat sau particulare, la Facultatea de Arte &bdquo
Geo Saizescu” de la Universitatea &bdquo
Hyperion”, la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, la Universitatea europeana &bdquo
Columna” –, precum si studii, articole, cronici de film aparute cu precadere in revista Contemporanul (majoritatea filmelor romanesti din ultimele cinci-sase decenii trecand si prin cronicile mele din acest ex-hebdomadar, actualmente mensual).
Din bogata documentatie avuta la indemana, am selectat, asadar, nu numai din considerente formale (fiind imposibil de strans intre copertile unei asemenea carti, documentatia a zeci si zeci de volume), ci, in primul rand, din considerente de fond, cele mai importante evenimente si momente petrecute pe spirala evolutiva, cu urcusuri si coborasuri, cu lumini si umbre, a filmului romanesc.
Cea mai tanara dintre arte, la acest hotar de vremi, a acumulat – si in spatii romanesti – mai bine de un veac de existenta si se pregateste pentru veacurile viitoare
