Daca filosoful Sandu Frunza a infatisat in textele sale teoretice multiple nuante prin care constiinta simbolica are puterea de a transfigura lumea, poetul Sandu Frunza ne propune in acest volum o perspectiva in care Iubirea isi asuma rolul total al re-crearii lumii de la inceput. -Vianu Muresan &bdquo
In singuratatea noptii langa mine stai intins ca o floare in glastra povestind a doua zi si trupul tau imi pare o ploaie nesfarsita dand frumusete unui vis de parca niciodata nu te-as fi iubit mai mult in singuratatea si insomnia noptii.".
Nu spun ca trebuie sa ne batem pe umar zilnic cu el pentru a-i intelege opera, insa cata vreme orice creatie are un moment biografic, un context, o dispozitie psihica, un ancadrament socio-cultural, cunoasterea acestora ajuta mult la ajustarea perspectivei de intelegere a acelei opere.
Acea unicitate insa, cred ca este mai curat priceputa, mai bine patrunsa si valorificata de cineva care are afinitati sau a impartit experiente de viata cu un scriitor.
De aceea, in cele mai putine cuvinte, poezia aduce cea mai multa noutate si cele mai valoroase dezvaluiri sufletesti.
Sufletul e o monada, iar poetii o exprima cu vibratii insolite si tulburi pentru ca in limba lor prinde articulatie si naivitatea gangava a copilului, si indrazneala impetuoasa a profetului, si ardoarea beata a indragostitului, si bocetul suferindului, dar si sapienta taioasa a filosofului.
Asta nu inseamna mai valoros sau mai putin valoros decat altele, ci doar unic.
Poezia are acest dar uimitor - indiferent cand, unde se iveste, aduce cu ea o lume particulara de secrete si dezvaluiri, un topos neasteptat si de neinlocuit.
Volumul se remarca prin adancimea intelectuala a reflectiei asupra iubirii si in acelasi timp prin intensitatea emotiei exprimate intr-o alternanta a tonurilor, de la cele discret-litotice, pana la cele plenar-impetuoase.
Astfel, in acest univers liric, Iubirea nu este doar cea mai mare taina a fiintei umane, ci si unica masura a timpului, iar clipa conteaza doar atat cat sta sub semnul miracolului fiintei iubite: Iubirea este un vis infinit daruit unei clipe.
Disponibilitatea daruirii totale a barbatului si constiinta acuta a conditiei umane aflate inevitabil sub semnul imposibilitatii refacerii unitatii primordiale reprezinta axele semantice care tensioneaza metaforic intregul volum.
Pentru barbatul poemelor lui Sandu Frunza, femeia iubita reprezinta alteritatea nascuta din scindarea fiintei unice, intr-o reiterare simbolic-mitica a androginului sau este izvorata din sine insusi, intr-o recuperare metaforica a cuplului adamic.
Iar aceasta nazuinta se realizeaza intr-o ordine metaforica, izvorata parca din Cantarea Cantarilor si intr-o logica-ilogica a emotiei erotice care tensioneaza si inalta, care destructureaza si reface lumea dupa legile subiective ale constiintei adamice.
Daca filosoful Sandu Frunza a infatisat in textele sale teoretice multiple nuante prin care constiinta simbolica are puterea de a transfigura lumea, poetul Sandu Frunza ne propune in acest volum o perspectiva in care Iubirea isi asuma rolul total al re-crearii lumii de la inceput
