„Povestile ne plac atunci cand contin enigme.
Retineti ca, daca va place calatoria, nimeni nu va obliga sa va mai intoarceti din ea…” (Matei Visniec) .
Cartea s-a transformat intr-o calatorie, altfel spus, m-a dus singura dinspre centrul lumii (de la Radauti, orasul in care m-am nascut) spre periferii, adica spre Paris si Avignon (mari capitale ale teatrului).
Initial am vrut sa merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvant si pentru teatru, pentru gest si pentru ceremonie.
Acest roman doldora de povesti aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur.
Sau talcuri (cuvintele vechi au uneori o intelepciune care sta la panda, este cazul cuvantului talc). „Povestile ne plac atunci cand contin enigme
