Si cine, pentru a poposi la ultimul roman al d-lui Liviu Rebreanu, nu va recunoaste ca, asa de sobru, cum pare acest Jar si de o psihologie stilizata, el arde totusi de o flacara mai pretioasa decat toate, si care nu este alta decat duhul epic al romancierului Liviu Rebreanu.
Aici, in acest dar de portretizare, de tipizare sociala, mai exact, se poate citi harul romancierului, pe care d-l Liviu Rebreanu il are si in cele mici si in cele mari.
PERPESSICIUS.
Dar ceea ce este mai pretios in Jar este mai putin studiul cat atmosfera psihologica, in care d-l Liviu Rebreanu invaluie drama Lianei si, dupa aceea, siguranta cu care creioneaza decorul unei societati din zilele noastre, cu cele mai simple dar mai puternice mijloace de convingere.
Madalina si Liana sunt, cu toate deosebirile firesti, surori gemene in destinul prea repedei lor treceri din viata.
Si este in Liana ceva din predestinarea cu care d-l Liviu Rebreanu a invaluit enigmatica umbra a Madalinei, in Ciuleandra.
Este in Liana si in zbaterile inimii ei ranite, ceva din patima Hermionei, a unei Hermione care fara sa mai inarmeze un brat razbunator impotriva celui iubit, si-l inarmeaza impotriva sa.
In locul altarului nuptial, care dupa deceptia intaii iubiri, urma sa o consoleze intr-un mariaj de compensatie, Liana prefera sovonul mortuar de mireasa.
Ca in miturile populare cu zburatori si alte duhuri tainice, Liana va trece prin chinurile dragostei, va arde visuri si dupa ce va sorbi toata cupa amaraciunilor va trece de-a dreptul in moarte.
Zadarnic se va feri din calea Zeului cu sageata, a lui Cupidon mesager cu atat mai tiran cu cat e mai gratios, al razbunatoarei zeite Venera, zadarnic va rade sau se va impotrivi apelurilor, in cele din urma se va supune.
Liana, eroina din Jar, este insemnata din leagan cu semnul infrangerii.
O iubire-napasta, o iubire-morb si flacara, care cuprinde la fel cu elementele naturii si inabusa.
Jar, este povestea unei iubiri nefericite, a uneia din acelea cu atat mai devoratoare cu cat s-au nascut, cum observa, cu un veac in urma, Stendhal, din ostilitate.
Un subiect de o traditionala si de cand lumea actualitate, poate ca ar fi si mai bine spus.
Alte romane ale sale pot fi mai spatioase, mai vaste ca actiune si semnificatie sociala, altele de un studiu mai adancit al sufletului omenesc – acestea nu sunt motive ca si Jar sa nu fie un excelent roman cu toate ca zideste intr-un singur plan si in jurul unui subiect de o rara simplicitate.
Si cine, pentru a poposi la ultimul roman al d-lui Liviu Rebreanu, nu va recunoaste ca, asa de sobru, cum pare acest Jar si de o psihologie stilizata, el arde totusi de o flacara mai pretioasa decat toate, si care nu este alta decat duhul epic al romancierului Liviu Rebreanu
