„...
O astfel de carte istoriseste o fabula care, cu sau fara noi, merita sa fie inventata.“ (Constantin NOICA) Mult iubite Domnule Noica, Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra.
Sau poate legat numai de departele meu...“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei).
Voi sfarsi in singuratate, asa cum mi-am dorit.
O grabesc chiar.
Acesta e raportul.“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei) „Asist cu bucurie la «despartirea» lui Gabriel de mine.
Dar eu sunt pe piciorul drept, pe cand el e pe cel stang.
In fotografie si eu sunt intr-un picior, si el.
A face cultura e a sta intr-un picior.
Dar raportul dintre noi va fi cunoscut.
Gabriel (Gabriel Liiceanu catre Constantin Noica, 24 decembrie 1982) „Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu.
Asa ma simt in clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastra...
De „despartit“ poate fi vorba doar in sensul ca drumul ce mi se deschide in fata trebuie de-acum sa-l strabat singur, vegheat doar de privirea d-voastra, pe care imi place sa o simt in urma mea ca pe o insotire, ce imi masoara din departare poticnirile, sovaiala si regasirile.
Poate pentru ca astazi este ajunul Craciunului si simt nevoia sa ma deschid catre obiectele iubirilor si veneratiilor mele, ma intorc catre d-voastra, din departarea aceasta care apropie in chipul cel mai adanc, si va multumesc pentru drumul pe care, cu spatele intors catre lume, m-ati lasat sa il facem impreuna.
Poza este facuta din spate si are in ea o elocventa a insotirii care ma fascineaza de cate ori o privesc. „...
O astfel de carte istoriseste o fabula care, cu sau fara noi, merita sa fie inventata.“ (Constantin NOICA) Mult iubite Domnule Noica, Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra
