Mult iubite Domnule Noica,Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra.
Gabriel(Gabriel Liiceanu catre Constantin Noica, 24 decembrie 1982) .
Asa ma simt in clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastra...
De „despartit“ poate fi vorba doar in sensul ca drumul ce mi se deschide in fata trebuie de-acum sa-l strabat singur, vegheat doar de privirea d-voastra, pe care imi place sa o simt in urma mea ca pe o insotire, ce imi masoara din departare poticnirile, sovaiala si regasirile.
Poate pentru ca astazi este ajunul Craciunului si simt nevoia sa ma deschid catre obiectele iubirilor si veneratiilor mele, ma intorc catre d-voastra, din departarea aceasta care apropie in chipul cel mai adanc, si va multumesc pentru drumul pe care, cu spatele intors catre lume, m-ati lasat sa il facem impreuna.
Poza este facuta din spate si are in ea o elocventa a insotirii care ma fascineaza de cate ori o privesc.
Mult iubite Domnule Noica,Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra
