Adriana Georgescu avea 25 de ani în 1945, când a fost arestată de comuniști și supusă torturii.
Hârtia se prefăcea în scrum, nu însă şi povara." - Monica Lovinescu.
Filele acelea, imediat ce le transcrisesem în franceză, le arunca direct în foc, parcă în arderea lor s-ar fi putut consuma şi trecutul.
Apoi, încetul cu încetul, se potolea şi scria chinuit, zgârcită cu epitetele, aluziv, inomabilul. Înainte de a relua scrisul, povestea, tremurând mai departe, tot ce nu putea să aştearnă pe hârtie.
Dar ea se afla, mai departe, în bezna bucureşteană a gratiilor.
Deschideam fereastra ce dădea pe acoperişurile Parisului. (Tremuratul acesta o va însoţi de-a lungul vieţii, e prezentul ei veşnic.) Îi mai dădeam un ceai. Îi clănţăneau dinţii.
Din tot corpul. Începea să tremure.
Era ca un prag peste care nu putea trece.
Mihăilescu „Ajunsă la primele experienţe de închisoare şi tortură, Adriana punea stiloul jos.
Pe măsură ce înaintezi şi te lași în voia stilului, secvențele capătă rol de secure.“ – DAN C.
Totul e narat iute şi precis, ca într-un jurnal de front.
Fără falduri digresive, paranteze explicative, volute stilistice şi amplitudine confesivă. „Stilul Adrianei Georgescu este însufleţit, casant, rapid și direct.
Aceasta este prima mărturie a unui deținut politic dintr-o țară aflată dincolo de Cortina de Fier. Și-a scris cartea la Paris, unde reușise să fugă în 1948.
A devenit victima primului proces politic orchestrat de omul-șobolan, Nicolski.
Era șefa de cabinet a generalului Rădescu, ultimul prim-ministru dinainte de instaurarea regimului impus de sovietici.
Adriana Georgescu avea 25 de ani în 1945, când a fost arestată de comuniști și supusă torturii
