"Nu e de ajuns sa te indignezi.
Frumoasa ca aria Donnei Anna din Don Giovanni, in care tipatul de indignare se transforma in muzica."- GABRIEL LIICEANU.
Dar important este ca, in lumea noastra in care realitatea incape tot mai greu in cuvinte, se ridica o voce noua, raspicata si limpede.
Se va cai vreunul dintre ei citind aceste pagini? Sigur, nu.
Cuvintele de erinie infuriata si ranita din iubire de tara ale Luminitei Marcu "zdrobesc falcile" lichelelor de toate culorile si mai ales, mai ales, ale confratilor care, prostituandu-si cuvintele, au ajuns sa slujeasca toate abjectiile politice ale septenalului romanesc 2012-2019.
Rafuiala autoarei cu istoria noastra incepe de la anul 2012 incoace.
De cum poate fi manuita limba la care visa Cioran, ale carei cuvinte, "ca niste pumni, ar zdrobi falcile".
Eseurile din acest "Portret de tara" nu sunt exercitii de stil, ci sunt manie stilizata, o demonstratie de cum poate fi manata imprecatia in tarcul cuvintelor.
Trebuie sa poti face rost de cuvintele indignarii, sa gasesti cuvintele adevarului aruncat in fata.
Nu e de ajuns sa vrei sa spui lucrurilor pe nume. "Nu e de ajuns sa te indignezi
