Meditatiile lui Florin Tamas depasesc preocuparile si definitia clasica a eseului, fiind, mai degraba, prin implicarea puternica a eului auctorial, transpunerea unei harti initiatice conceputa spre a trezi, incita, provoca omul contemporan, blocat adesea in clisee, inhibitii, frica de a se autocunoaste. - Eternitatea.
Daca viata eterna este infinit mai lunga decat viata pamanteasca, si fericirea din ea trebuie sa fie infinit mai mare decat toate fericirile pamantesti laolalta.
E la fel de dureros sa fii sau sa nu mai fii tu insuti in vecii vecilor.
Dar oare eternitatea mortii, a somnului din care nu exista trezire, e mai buna decat viata vesnica? Din doua rele, sa-l alegem pe cel mai mic. - Sfarsitul amintirilor Moartea este odihna binecuvantata in comparatie cu viata eterna.
Cand nu ma voi gandi cunostalgie la viata aceasta, ma voi intoarce in prezentul etern.
Imi este dor de viata pe care am lasat-o acolo, in trecere, pe o mica planeta, pe un punct albastru.
Imi traiesc viata fara sa stiu ca doar imi retraiesc amintiri din Timp.
Am impresia ca inca nu am pasit in lumea cealalta, fiindca privesc inca inapoi, spre vietisoara pamanteasca lasata in Timp.
In realitate insa, de mult sunt dincolo, pe taramul fara margini. -Tatiana Panaitescu Viata nu e decat o secunda care pare lunga de cateva decenii. ...) Identificam un text cu zone de filosofie, teologie, metafora, mit, aforism, dar farmecul lecturii rezida in imbinarea fara fisuri aparente, a partilor, prin flexibilitatea discursului, dozarea intre concepte si metafore, permeabilitatea textului fiind asigurata de precizia stilului. (...) Introvertit si cu senzorii implantati parca intr-o prelungita varsta a uimirilor fecunde, autorul roman scrie intr-un registru de interferenta a speciilor literare, eul sau se devoaleaza implicit in actul scrierii - intr-o paleta afectiva bogata. (...) Scriitorul construieste pe parcursul a mai multor capitole, intr-o surprinzatoare progresie, o meditatie asupra sensului divin al existentei umane, aceasta fiind revelatia ultima dincolo de pragul initiatic al mortii fizice individuale, a luminii necreate, conditionata de credinta crestina, iubire si de asumarea personala, tenace, a cartii Urmarea lui Christos .
Meditatiile lui Florin Tamas depasesc preocuparile si definitia clasica a eseului, fiind, mai degraba, prin implicarea puternica a eului auctorial, transpunerea unei harti initiatice conceputa spre a trezi, incita, provoca omul contemporan, blocat adesea in clisee, inhibitii, frica de a se autocunoaste
