In rasparul zorilor Ea nu ar putea trai acolo Muriel Exista locuri in Nord unde oamenii au invatat sa-si plasmuiasca lumina acasa pentru a reusi sa traverseze cele cinci luni de intuneric anual.
Lampa sfioasa s-a stins singura in spatele evantaielor ce lenevesc in jurul potirului graseind din care vorbele se pregatesc sa iasa pentru a se insira intre Intre ea si el intre sine si sine intre un aici imposibil si un aiurea improbabil cuvintele se dezbraca se vaneaza se infasoara in vocale neastamparate sau explodeaza in memoria imprecisa a trupurilor incretite sfartecate ce sucomba in ora alba..
Uitare de lume de sine de celalalt de sine in celalalt de acest noi pe care zorii il vor zdrentui dar care se clatina inca naucit pe prag.
Ingaduinta de a fi si de a nu fi inca albul de Muriel un nume ascuns in anamorfoza luminii recompune unduios precum valurile aurorei boreale verzi de albe ce sunt acel moment privilegiat de uitare a timpului in suflarea suspendata a incertitudinii primordiale care nu si-a inceput coborarea in fiinta.
E clipa aceea fragila frugala fracturata in care faptul zilei se despleteste in nuditatea-i virginala aidoma foii ce se ofera primului vers aidoma umbrei alungata de prima dimineata a lumii aidoma iubirii nesperate ce face visul sa alunece in asteptare.
In ora alba ea se desprinde din pielea noptii.
Dar ea Muriel se adapa din lumina se face transparenta in aschia secreta a zorilor care o impresoara in fiecare secunda ce refuza sa creasca in minut.
In rasparul zorilor Ea nu ar putea trai acolo Muriel Exista locuri in Nord unde oamenii au invatat sa-si plasmuiasca lumina acasa pentru a reusi sa traverseze cele cinci luni de intuneric anual
