Reeditarea lucrarii Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului de Mircea Muthu marcheaza intrarea intr-o necesara si inevitabila etapa a exegezei rebreniene de dupa finalizarea monumentalei editii critice de opere complete, realizata in aproape o jumatate de veac de Niculae Gheran, atat prin reasezarea in alte ecuatii, mai actuale, a unor teme, cat si prin generozitatea deschiderilor menite sa dezvaluie mereu surprinzatoare dimensiuni ale scrierilor lui Liviu Rebreanu. - Mircea Muthu.
Lectura marilor sale romane ne transmite un sentiment de inchidere atat de puternic incat el devine, tocmai de aceea, premonitoriu.
Lipsa de acoperire reala a conceptului de totalitate in descendenta hegeliana nu-l impiedica pe artistul demiurg sa ramana, cel putin la prima vedere, perfect articulat.
El este capabil inca sa mai absoarba ezitarile si chiar fisurile produse de constiinta individualizatoare din veacul nostru.
Organicul, categorie ontologica, biologica si in egala masura estetica tuteleaza paginile semnate de Rebreanu.
Discretia scriitorului in viata e inutila”.
Printre hartiile lui vor scotoci oameni diferiti, indiscreti.
Mai curand sau mai tarziu toate se vor da pe fata, toate secretele.
Scriitorul trebuie sa stie ca viata lui intreaga nu poate avea ascunzisuri, nici taine, nici menajamente.
Pentru ca – nu-i asa? – „pentru un scriitor, cititorii sunt duhovnicul.
Asa cum sta, teapan in costumul de academician, nu pot sa nu aud zgomotele infundate din partea nevazuta a stralucitorului aisberg.
Privindu-i chipul incremenit in memoria hartiei, rezist cu greu ispitei de a-l asocia, din nou, cu Titu Maiorescu din faimosul Jurnal.
Oricum, in cartile pe care ni le-a lasat, chipul sau de sfinx – eternizat de fotograf sau de artistul plastic – este permanent miscat de „pulsatiile inimii vii”. - Andrei Moldovan Rebreanu confirma si el soarta scriitorului roman, care dispare la o varsta relativ tanara, inainte de a-si fi definitivat destinul creator.
Reeditarea lucrarii Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului de Mircea Muthu marcheaza intrarea intr-o necesara si inevitabila etapa a exegezei rebreniene de dupa finalizarea monumentalei editii critice de opere complete, realizata in aproape o jumatate de veac de Niculae Gheran, atat prin reasezarea in alte ecuatii, mai actuale, a unor teme, cat si prin generozitatea deschiderilor menite sa dezvaluie mereu surprinzatoare dimensiuni ale scrierilor lui Liviu Rebreanu
