Nu mai țin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum.
Voi cere și expertiză grafologică, deși, semnăturile fiindu-ne identice, nu știu cum vor ieși din încurcătură doamnele și domnii judecători.“.
Nu mă îndoiesc că acest șiretlic va fi scos la lumină de instanță.
Aceste pagini nu mă reprezintă! De altfel, în locul meu ca autor, contractul cu editura a fost semnat de Liiceanu ca editor.
Așadar nu uita, dragă cititorule: acest volum a apărut fără acordul autorului.
Am anunțat-o că, pentru acest afront echivalent cu o tentativă de compromitere, voi da editura în judecată și voi cere despăgubiri de un milion de euro.
Eram compromis pe vecie! Am sunat-o pe doamna directoare a editurii, care, jenată, mi-a povestit că, după cearta crâncenă dintre mine și editor, editorul insistase ca volumul să fie totuși publicat, «ca să nu vă pierdem ca autor».
Exerciții de umor criptic.
Dacă voi păţi şi eu la fel? m-am întrebat, după ce am pus laolaltă cele 14 texte care se voiau pline de haz...“ – GABRIEL LIICEANU Vă închipuiți cât de mare mi-a fost uluirea să văd, în toamnă, deși spusesem clar că mi-am retras cartea, vitrina librăriei Humanitas de la Cișmigiu plină cu exemplare ale volumului Ludice.
La capătul eșecului, fără să-mi poarte pică, îmi spusese obidit că e mai ușor să faci un cititor să plângă decât să râdă.
Culmea e că tocmai eu îl sfătuisem să renunțe la ideea publicării! Nu mă ascultase.
De altfel, un autor al editurii, cel puțin la fel de «serios» ca și mine, ratase experiența evadării în registrul comic. Știam însă că riscul de a te face de râs propunându-ți să-i faci pe alții să râdă era mare.
E bine să te cațeri din când în când pe acoperișul lumii, mi-am spus, și să râzi de tine și de alții, cu dorința de a scăpa măcar o clipă de masca gravă pe care ți-au întipărit-o pe figură filozofia, textele speculative și scrisul «încruntat».
Nu mai țin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum
