După patruzeci și unu de ani, doi bărbați, prieteni inseparabili în tinerețe, se întâlnesc pentru ultima dată.
Numele său este Sándor Márai.
Die Zei.
O carte desăvârșită, o capodoperă.
Der SpiegelLiteratura secolului al XX-lea, pe care o credeam stinsă și îngropată, a primit darul postum al unui nou maestru pe care îl vom alătura în viitor lui Joseph Roth, Stefan Zweig, Robert Musil și chiar și altor semizei pierduți, Thomas Mann și Franz Kafka.
Mitteleuropa tinereții lor nu mai există însă, iar răzbunarea îndelung plănuită nu le poate reda nici prietenia, nici dragostea.
Lumânările ard până la capăt, cel mai cunoscut și mai iubit roman al lui Sándor Márai, a apărut în 1942, într-un moment puțin prielnic pentru literatură, și a fost redescoperit la sfârșitul secolului al XX-lea, fiind trecut direct în rândul capodoperelor (traducerea în italiană apărută în 1997 a fost, luni în șir, cartea cel mai bine vândută din țară); a fost ecranizat în anul 2006, în regia lui Iglódi István, și tot în 2006 a fost dramatizat și pus în scenă la Duke of York’s Theatre din Londra, cu Jeremy Irons în rolul titular.
Un roman care deține puterea suspansului și o forță elegantă a argumentului moral și metafizic.
The New York TimesAcest mare scriitor european nu numai că disecă în mod strălucit o relație triunghiulară din vechiul Imperiu Austro-Ungar, ci surprinde și pandemoniul legăturilor dintre oameni: jarul mocnind al sentimentelor, al dorinței, al dragostei, al urii și al răzbunării.
Reîntâlnirea are loc în același decor ca în urmă cu patruzeci și unu de ani, pe masă ard aceleași lumânări albastre, cei doi iubesc în continuare aceeași femeie. Între ei, ca o umbră, se află amintirea unei femei.
Unul, în castelul strămoșilor, retrăind trecutul în fiecare zi, celălalt, călătorind prin lumea largă, fugind în fiecare zi de același trecut.
Fiecare dintre ei a supraviețuit așteptând acest moment.
După patruzeci și unu de ani, doi bărbați, prieteni inseparabili în tinerețe, se întâlnesc pentru ultima dată
