Trauma, stiuta sau nestiuta, dar mai ales cea nestiuta – trauma „uitata”, din cele mai fragede momente ale copilariei –, ne defineste viata, ne limiteaza si ne constrange, ne condamna la suferinta si la pierderea „viului” din noi.
Insa lupta cere multa vointa, abilitati de autoanaliza si foarte mult curaj.
Atitudinea empatica si hranitoare adoptata de Kalsched este singura care poate ajuta acesti oameni sa-si redescopere dimensiunile pierdute ale fiintei, sechestrate in ei de trauma, si sa inceapa lupta pas cu pas cu demonii interiori arhetipali.
Pacientii care au suferit traume destructurante in primii ani ai vietii sunt cei care ridica cele mai multe rezistente in psihoterapie, iar terapeutii tind de cele mai multe ori sa reactioneze, in contratransfer, negativ la rezistentele lor, ajungandu-se chiar si la ruperea aliantei terapeutice.
In afara lor, noi traim viata anesteziati emotional, lipsiti de vointa si sens.
Donald Kalsched exploreaza Lumea ascunsa a acestor vise si fantasme, deschizand ferestre catre o copilarie de mult uitata si ajungand sa inteleaga, pentru el si pacientii sai – care au trait suferinte de neconceput si de nesuportat inainte ca eul lor constient sa se fi format – modul in care psihicul lor se apara de trauma, retraumatizand – in mod paradoxal – eul fragil al acestora, prizonier al unei figuri daimonice (reprezentarea onirica a mecanismelor psihice defensive arhaice si primitive ale fiintei).
Insa acel ceva nu ni se arata decat in vise si fantasme, in cosmaruri care ne lasa perplecsi.
Suntem impinsi la compulsii, la adictii, la depresii, izolare, paranoia, autosuficienta si accese de furie, la suferinte psihice si fizice, care nu par sa aiba nimic de-a face cu noi si cu viata noastra constienta, ca si cum altcineva in noi ar suferi, undeva in adancul tenebros al fiintei, ceva cumplit.
Si toate acestea fara a avea la dispozitie o explicatie.
Trauma, stiuta sau nestiuta, dar mai ales cea nestiuta – trauma „uitata”, din cele mai fragede momente ale copilariei –, ne defineste viata, ne limiteaza si ne constrange, ne condamna la suferinta si la pierderea „viului” din noi
