Preoţia e puterea venită din cer, mai mare decât orice stăpânire a acestei lumi, de a binecuvânta umanitatea.
Autorul.
Acum îmi aduc amite de cuvintele tatălui meu din altar, pe vremea când priveam fascinat Liturghia din înalţimea vârstei de trei ani: Teme-te de Potir, iubeşte-l, nu-ţi lua niciodată ochii de la el, o clipă de neatenţie şi se varsă din tine veşnicia dacă-l verşi, să-ţi plângă inima, dar mâna să nu-şi tremure niciodată.
E frica de a cădea în abisurile neînţelegerii de pe culmile Liturghiei veşnice.
E plângerea zdrobită de a-l căra în mâini nevrednice pe Dumnezeu, plin de Sânge, împreună cu toate suferinţele acestei lumi.
Preoţia este cea mai cumplită durere şi cea mai infinită bucurie.
E cutremurul de a-L frânge pe Dumnezeu pentru ca umanitatea să nu se frângă în moarte veşnică.
E Lumina de a iubi pe cei ce te urăsc, de a te ruga o viaţă întreagă pentru ucigaşii lui Hristos, de a păstra deschise rănile Crucii pentru ca Sângele lui Dumnezeu să curgă şi să vindece pământul întreg.
Este forţa lui Dumnezeu dăruită unor oameni de lut, de a ierta păcatele, chiar si celor care te condamnă la moarte.
Preoţia e puterea venită din cer, mai mare decât orice stăpânire a acestei lumi, de a binecuvânta umanitatea
