Monahul care se nevoiește să-i placă lui Dumnezeu nu dorește să vorbească, tăcerea sa și tăinuirea îl hrănesc și îl întăresc în nevoința sa.
Simplu, sobru, nemeșteșugit, cu un glas neoficial și lipsit de artă....
Fie și în chip sărăcăcios, fără o formulare desăvârșită, fără o referire foarte exactă a ceea ce trăiește.
Iese de la sine și, fără ca monahul să vrea, se arată. încât de multe ori nu poate fi tăinuit.
Pentru aceasta el dorește să tăinuiască lucrul acela. Însă acesta este atât de puternic.
Ceva foarte măreț pe care, dacă ar încerca să-l exprime prin cuvinte, socotește că nu poate spune tot, că descrierea este foarte neputincioasă și palidă în fața realității.
El urmărește nearătarea și ascunderea tainică în viața lui Hristos pentru că astfel se bucură nestingherit de comuniunea cu Dumnezeu.
El trăiește darurile cerești pe acest pământ de aici și inima lui săracă simte că ceva cu totul străin se întâmplă cu el.
Monahul care se nevoiește să-i placă lui Dumnezeu nu dorește să vorbească, tăcerea sa și tăinuirea îl hrănesc și îl întăresc în nevoința sa
