În bună tradiție horiană, romanul se plăsmuiește în jurul imaginii-simbol a lui Ștefan cel Mare, surprins în acele clipe înaintea morții când, revăzute, faptele trecute capătă o semnificaţie diferită.
Este deopotrivă limba lui Horia şi a lui Ștefan, limbă curgătoare de letopiseț, reunind pe cei dinăuntrul şi din afara ţării, mărturisitoare de origini străvechi şi de statornicii creștine, cuprinzătoare cât o patrie, mică să încapă într-o călimară şi să fie dusă cu sine prin lume, la vreme de cumpănă, ca semn al unei identităţi de care nu te poți dezice..
De egală importanţă, însă, este materialul viu din care se țese această cronică a eroului la vârsta senectuții: limba română. În bună tradiție horiană, romanul se plăsmuiește în jurul imaginii-simbol a lui Ștefan cel Mare, surprins în acele clipe înaintea morții când, revăzute, faptele trecute capătă o semnificaţie diferită
