Mama necasatorita de douazeci si opt de ani, zguduita de recentul deces al tatalui sau, Candice Louradour duce o viata searbada.
Mi-a placut la nebunie! Mi-am facut meseria de povestitoare, lasandu-ma calauzita numai de imaginatie.” Tatiana de Rosnay. „De obicei imi fac planuri, umplu carnete intregi, iau notite; de data aceasta, nu stiam catusi de putin ce avea sa se aleaga de ciudata Dominique si de fragila Candice.
Titlul reproduce ultimele cuvinte ale lui Emile Zola, pasagerul clandestin al acestei povesti.
Din acel moment, totul se va schimba radical...
De ce simte Candice imboldul de a scotoci prin intimitatea unei existente despre care, in definitiv, nu stie nimic? Si cine este aceasta Dominique Marquisan, doamna eleganta trecuta de cincizeci de ani, atat de solitara si de enigmatica?Maine ne va fi mai bine urmareste drumul unei femei fragile spre acceptarea propriei persoane, spre libertate.
Aceasta pana in ziua in care Dominique o roaga pe Candice sa mearga in apartamentul ei ca sa-i aduca niste lucruri.
Treptat, intre tanara inginera de sunet si convalescenta se infiripa o relatie de prietenie.
O femeie este lovita de o masina, suferind rani grave.
Bulversata, Candice ii sare in ajutor, apoi o viziteaza la spital.
Intr-o seara ploioasa de iarna, la Paris, este martora unui accident de circulatie.
Mama necasatorita de douazeci si opt de ani, zguduita de recentul deces al tatalui sau, Candice Louradour duce o viata searbada
