E greu de spus cand si‑a dat seama fetita din povestea noastra cat de puternica este...
Erau, cel mai adesea, mainile bunicii..
De undeva se iveau doua maini prietenoase si indemanatice, si gata necazul.
La fel cand nu reusea sa‑si traga ciorapii, caci ii punea cu calcaiul in fata, sau cand incerca sa se incalte, uitand ca ciorapii se afla varati in varful pantofilor...
Mai tarziu, cand nu izbutea sa‑si imbrace rochita, caci incerca sa‑si vare capul prin maneca, era de ajuns acelasi mic scancet: nu pot! si neputinta inceta pe data, ca prin farmec.
Erau mainile oricui se afla prin preajma.
Era de ajuns sa zica o singura data cuvintele nu pot!, pentru ca, rasarita ca din pamant, o mana sa‑i deschida usa sau sa o inalte pana la tasnitura apei.
Cu toate acestea, nu ramanea inchisa in odaie si nici insetata nu ramanea.
Poate de pe vremea cand era atat de mica incat nu ajungea la clanta usii si nici sa bea apa de la fantana tasnitoare.
E greu de spus cand si‑a dat seama fetita din povestea noastra cat de puternica este..
