Când m-am hotărât să public ce am scris, le-am dat băieților să citească.
Am ajuns la azi respirând ușor.
Antoaneta Opriș.
Am ajuns odihnită la azi.
Am scris repede, pe nerăsuflate, vânând parcă anii, încercând să câștig cursa cu mine.
Am scris plângând strașnic.
Am scris râzând copios.
Zice că sunt o mamă bună.
Am citit și am scris, retrăind 13 ani, privindu-mă din afară, împrietenindu-mă cu mine, apropiindu-mă timid de mama atât de imperfectă care sunt, abandonând femeia – minune care voiam să fiu.
I-a făcut bine să și le amintească.
Și le amintește exact așa, ca-n povestea mea. Își amintește foarte multe dintre lucrurile despre care am scris.
Nu vrea să scoată nimic din ce am povestit despre el.
A citit pe nerăsuflate.
A râs mult citind.
După ce a citit, Iacob m-a strâns tare în brațe și mi-a mulțumit – for all the fun I had ever since I was born.
Ca să le scot din manuscrisul care urma să plece spre editură.
I-am rugat să-mi spună dacă e vreun moment sau vreo situație pe care ar dori să nu le expună.
Când m-am hotărât să public ce am scris, le-am dat băieților să citească
