Nicolae Coande nu se simte deloc singur printre poeti: ii amusineaza, ii citeste, scrie despre ei. (Daca fiecare dintre poetii prezenti aici ar scrie/ar fi scris despre celelalte/ceilalti, am avea o istorie adevarata de toata frumusetea!) Coande si-a respectat desenul interior si pariul, dand liber vietuitoarelor sa zboare prin vazduh: cat le tin puterile..
Ii sunt straine tacticile pseudo, malversatiile constiintei pitite in gol si coteriile care ucid spiritul.
Citeste cand cu lupa, cand cu incantare, citeaza abundent si formuleaza, nu de putin ori, memorabil.
Ii respecta pe ceilalti critici, dar isi vede de-ale lui.
E greu de prins el insusi in flagrant de benevolenta.
Desi nu e interesat de clasamente si alte micute fictiuni, nu se uita chiar dupa orice. „Prada” are motive sa jubileze: va gasi destul de greu pe cineva care s-o incolteasca cu atata crancena delicatete. „Panda” lui critica e minutioasa, iar trusa „cinegetica” flexibila si binevoitoare.
Nicolae Coande nu se simte deloc singur printre poeti: ii amusineaza, ii citeste, scrie despre ei
