N-a fost o alta să-i semene...
Gaby Michailescu. Şi s-a pierdut în şaga lor diamantină ca noi să tânjim după ea, năzdrăvana.
Silabele ei au încopciat cu stele şi cu dulci eresuri firmamentul.
Perpetuând, în nemărginire, trilurile privighetorilor, murmurul izvoarelor, ruga milenară din fluier a ciobanului, foşnetul pădurii, într-o echivalenţă demiurgică.
Un început şi un sfârşit de cântec românesc...
Fascinantă apariţie, de miracol, nedesluşită în totul cât a fost-a să ardă, doinind. Încălecând secole, venită foarte de departe, din adânc de neam.
N-a fost o alta să-i semene..