A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole.
Pe de altă parte, ex.
Dat fiind faptul că deseori în Antichitate multe lucruri erau transferate oral în primă fază şi numai ulterior erau transcrise pe pergament sau papirus, o anumită distanţă temporală era o regulă.
Iosif Flaviu, sursa noastră principală despre Irod cel Mare, îşi compune opera după un secol de la urcarea lui pe tron.
Tacitus şi Suetonius, autorii primelor biografii despre împăratul Augustus, au scris la începutul secolul al II-lea.
Originea cea mai recentă a acestor texte nu trebuie să ne preocupe, dacă ne gândim că, pentru biografiile unor filosofi greci, noi acceptăm chiar surse care ajung până la câteva secole după moartea lor.
Există un alt grupaj de surse, cel puţin cu un secol mai târziu, care este numit apocrife („ascuns”, nerecunoscut de Biserică).
Totuşi, informaţiile pe care le putem prelua sunt limitate, dat fiind faptul că interesul lor de bază este rezervat de bună seamă lui Isus şi apostolilor. În cazul Mariei, este vorba despre Evanghelii şi Faptele Apostolilor, a căror redactare se situează în primele două sau trei decenii de la adormirea ei.
Fiecare biografie istorică se bazează, în primul rând, pe unele surse privilegiate prin apropierea lor cronologică.
Un lucru cu totul diferit a fost, în schimb, cel mai mare mister al istoriei mondiale, întruparea lui Dumnezeu! Dacă deja profeţii biblici au avut nevoie de o purificare interioară pentru a-l vedea pe Dumnezeu, dacă doar marelui preot îi era permis să se apropie de „arca alianţei”, cu atât mai aleasă trebuia să fie tânăra femeie pe care însuşi Dumnezeu a ales-o să fie timp de nouă luni locuinţa sa pe pământ, ca „arcă a alianţei”. Însă, pentru această misiune, trebuie să se folosească de „canale” care sunt şi deosebit de pure şi limpezi din punct de vedere intelectual.
Desigur, însăşi Maica lui Dumnezeu i-a ales în mod repetat pe simplii ţărani – de la Bernadeta Soubirous la păstoraşii din Fatima – pentru a-i transmite Bisericii sale mesaje profetice.
Totuşi, aceasta nu ne obligă la vreo concluzie predeterminată despre biografia şi poziţia socială a Fecioarei din Nazaret.
Este un adevăr cert şi s-a demonstrat în orice timp că Dumnezeu „îi înalţă pe cei umili”, după cum ascultăm în Luca, din gura Mariei (Lc 1,52). Însă cine o coboară pe mamă, în acest mod, îl degradează şi pe Fiu. În mod firesc, dacă toate acestea i se atribuie, după cum se întâmplă astăzi în mod intenţionat, faţă de fantezia vivace a evangheliştilor, întreaga operaţiune se dovedeşte a fi în mod hotărât mai simplă.
Mai mult, printre rudele sale o întâlnim pe soţia unui preot al templului, ce pare să fi făcut deja în tinereţea sa un vot de castitate, lucru mai degrabă neobişnuit pentru o fată evreică, şi deţinuse o cunoaştere extraordinar de bună a Sfintei Scripturi, fapt despre care Magnificat este o mărturie impresionantă.
La urma urmei, aici ea este prezentată ca descendentă din dinastia regală davidică, aşadar, ca membru al unei familii nobile decăzute, cu o lungă tradiţie în spate.
Evident, trebuie să înfrumuseţăm puţin această imagine cu anumite particularităţi, pentru ca ea să reziste la confruntarea cu Maria din Evanghelii. În acest caz, folosindu-ne de descoperirile arheologice referitoare la condiţiile de viaţă ale locuitorilor din Galileea şi adăugând o doză potrivită de romantism social, am obţine deja rezultatul dorit: imaginea unei adolescente tipice pentru timpul respectiv, crescută într-un sat, puţin naivă, însă cu siguranţă foarte religioasă, probabil analfabetă, şi în a cărei cotidianitate visătoare apare neaşteptat supranaturalul sau, cel puţin, o sarcină nedorită.
Sarcina autorului ar fi înlesnită doar dacă cea mai fascinantă şi, în acelaşi timp, cea mai misterioasă femeie din istorie ar fi redusă la nivelul unei simple tinere din mediul rural al satului numit Nazaret.
A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole
