La ora 23.00, silueta firavă a Mariei Tănase își făcea apariția pe ușa din fundul sălii, îmbrăcată într-o rochie înflorată, având prinse la piept, în deschizătura sânilor, câteva garoafe albe.
Că și-a dorit cu ardoare să cânte ca o pasăre liberă, știind că mereu se va întoarce în colivia de unde a plecat și unde s-a născut, că această libertate i-a fost luată, veți afla din această carte, pentru că, da, Maria Tănase este o legendă.” Aurora Liiceanu.
Că era slobodă la gură, dar și în comportament, cuceritoare ca prezență scenic și ca voce, cu un autentic chef de a trăi prin cântec, nativ charismatică, generoasă și iubitoare de oameni, dar și trădată de ei, opusul parvenitismului, de o simplitate uluitoare, este adevărat.
Maria Tănase trebuie căutată în simbioza între ea, ca om și artist, și vremea ei. Ștefănescu Stejărel Olaru, cu mult talent scriitoricesc, cu înclinație de «detective psihosocial», cu aplecare maniacală asupra detaliilor, este ca o umbră care în această carte a însoțit destinul cântăreței.
Este una dintre cele mai bune cărți apărute după 1989.” Alex.
Am aflat acum. Știam că Stejărel Olaru este un istoric eminent, nu știam că este și un scriitor de elită.
Stejărel Olaru ne oferă o cu totul altfel de carte, remarcabilă prin valoarea ei documentară și cuceritoare prin talentul literar cu care a fost scrisă.
Melodrama, sentimentalismul, senzaționalismul ieftin au făcut neclară imaginea unui personaj intrat oricum în legendă.
S-a scris mult despre Maria Tănase, needificator. Închizând ochii și strângând microfonul în brațe, începea să cânte legănându-se ușor.
Abia atunci își îndrepta privirea către orchestră, căreia îi schița un semn discret.
Iar dacă acest lucru totuși se petrecea, Maria se uita semeață la cei neaveniți, luând o poziție gravă și intuindu-i cu ochii ei verzi, până când se așternea tăcerea.
Din respect și admirație, chiar și într-un restaurant nimeni nu îndrăznea să vorbească peste vocea ei, cum se întâmpla de obicei când cântau alți artiști.
Așa era de fiecare dată.
Clienții lăsau jenați tacâmurile deoparte, pe lângă farfurii, iar chelnerii rămâneau nemișcați, rânduiți lângă perete, cu gura căscată.
Pe neașteptate, rumoarea se sfârșea, atmosfera devenind o liniște de catedrală.
La ora 23.00, silueta firavă a Mariei Tănase își făcea apariția pe ușa din fundul sălii, îmbrăcată într-o rochie înflorată, având prinse la piept, în deschizătura sânilor, câteva garoafe albe
