A fost odata lumea carciumioarelor pitoresti in care mititeii erau cand muiati in sampanie cand stropiti cu bere de la butoi si al gospodariilor oneste in care masa luata in familie duminica era privita cu religiozitate.
Un faimos enunt putea fi citit acum la propriu Pohta ce-am pohtit.
Permanent cultura sa se nutreste dintr-un conflict interior constitutiv intre stratul popular-arhaic al unui primitivism delicios si cel deloc voalat aspirational de asumare a gastronomiei occidentale.
Totul pare un cazan incins in care fierb ingrediente contradictorii dar finalmente absolut savuroase.
Restaurantele bodegile si bacaniile devin personaje importante ale vietii cotidiene repere ale nivelului de civilizatie atins de Micul Paris contaminat de toate aromele balcanic-orientale in care la nivel istoric s-au sedimentat adesea haotic influente de tot felul.
Vechii Bucuresti ca si intreaga Romanie in fapt erau un loc geometric al gustului pasional plin de temperament in care emotiile se consuma intens inclusiv la nivel culinar.
In jurul lui a manca mancare vibra o intreaga cultura nu doar culinara pe care cel mai bine a descris-o Constantin Bacalbasa autorul unui tom de referinta precum Dictatura Gastronomica primele editii in 1934 si 1935 .
Totodata aceasta era si lumea chefurilor boieresti strasnice a balurilor protipendadei si a banchetelor sofisticate ale Casei Regale.
Un univers patriarhal in care oamenii stiau sa se bucure de viata celebrandu-i valorile simple dar perene.
A fost odata lumea carciumioarelor pitoresti in care mititeii erau cand muiati in sampanie cand stropiti cu bere de la butoi si al gospodariilor oneste in care masa luata in familie duminica era privita cu religiozitate
