Spui Glossa obsesiv, ca pe Tatal nostru, iti stavileste gandurile care o iau razna, e un exercitiu de dictie si de actorie - ce cuvinte pe care ti-ai spus ca n-o sa le mai rostesti niciodata! Dac-ai sa ajungi, intr-o alta viata, sa te intorci si sa ai studenti, o sa-i biciuiesti cu rugaciunea asta care-ti suna in urechi, nu spera si nu ai teama - dar frica n-asculta de tine, desi incerci s-o supui cu capastrul vorbelor care bat in ritmul inimii tale.
Urmarita de Securitate si marginalizata de lumea teatrala a vremii din cauza refuzului ei de a se inregimenta, timp de 30 de ani n-a mai urcat pe scena, sfarsind in saracie, la 3 martie 1976..
De o moralitate si o consecventa exemplare, a refuzat compromisurile politice si in timpul legionarilor, dar si in timpul comunismului, cand a fost exclusa din teatru fiindca n-a acceptat sa puna piciorul pe "scena rosie".
O rasfatata a scenei, prietena cu Regina Maria a Romaniei, a fost o campioana a teatrului independent, a libertatii artistice, a noilor interpretari, reinventandu-se mereu, dominand scena romaneasca in prima jumatate a secolului trecut.
A fost si prima femeie care a infiintat o companie de film, jucand si regizand, avandu-l ca producator pe Leon Popescu.
Considerata o adevarata "diva" si comparata cu interpretele celebre ale scenei europene, precum Eleonora Duse sau Sarah Bernhardt, a dat viata unui numar mare de eroine, ramase in istoria teatrului nostru prin forta si dramatismul cu care le-a inzestrat si impactul asupra spectatorilor.
Al doilea sot, dragostea vietii sale, a murit intr-un accident de automobil.
S-a casatorit de gura lumii cu un membru al familiei Quintus, divortand la scurta vreme.
A avut un singur copil, la nici 18 ani, pe Paul, care i-a ramas alaturi toata viata.
In 1912 a preluat trupa celui din urma, fiind prima femeie din Romania care a condus o companie de teatru.
A studiat cu Aristizza Romanescu si Constantin Nottara, iar dupa absolvire a fost angajata la Teatrul National si i-a avut ca mentori pe Paul Gusty si Alexandru Davila.
Nascuta pe 9 iulie 1885 la Bucuresti, Marioara Voiculescu a fost acceptata cu dispensa la Conservatorul de Arta Dramatica pe cand avea doar 14 ani.
Dar, in loc sa devii superioara si distanta, rece si indiferenta, te simti ca un flamand in fata unei mese imbelsugate din care se infrupta nesatuii, iar tu n-ai cum sa atingi, sa gusti, sa pipai bucatele, iti ramane doar amintirea care te urmareste si te chinuie, chiar daca ai hotarat sa alungi orice urma din trecutul tau, sa nu urli, sa nu te tarasti, sa nu te vaicaresti.
Nu esti cu nimic mai buna decat cei care nu pot trai fara absint sau fara opiu, nici asta nu ti-a zis-o nimeni, ai ajuns s-o afli pe pielea ta - degeaba te-ai sumetit si ti-ai dictat singura s-o rupi cu trecutul, sa ramai privitoare ca la teatru.
Jos masca, Marioaro, ia-ti inima-n dinti si roade-o pana sangereaza, asta inveti acum, lectia umilintei, pe care nu ti-a predat-o nimeni, nici la Conservator, nici in teatru, nici in viata: prea ti-au iesit toate si ti s-a urcat la cap, ai crezut ca esti invincibila si-acum vezi cat e de amara painea singuratatii.
Te-ai mintit ca nu mai esti actrita, dar insasi minciuna asta intemeiaza adevarul, caci trebuie sa fii cu adevarat actrita ca sa minti asa de bine, incat si tu sa te crezi pe tine.
Dar e timpul sa privesti adevarul in fata - suferi fiindca natura ta nu e fuga, e confruntarea.
Totul se intampla pentru ca, desi nu vrei sa recunosti asta, ai fugit.
Spui Glossa obsesiv, ca pe Tatal nostru, iti stavileste gandurile care o iau razna, e un exercitiu de dictie si de actorie - ce cuvinte pe care ti-ai spus ca n-o sa le mai rostesti niciodata! Dac-ai sa ajungi, intr-o alta viata, sa te intorci si sa ai studenti, o sa-i biciuiesti cu rugaciunea asta care-ti suna in urechi, nu spera si nu ai teama - dar frica n-asculta de tine, desi incerci s-o supui cu capastrul vorbelor care bat in ritmul inimii tale
