Pe parcursul documentarii, realizand o sinteza a campului teoretic ce abordeaza realitatea culturala si sociala postmoderna din perspectiva comunicarii, autoarea a observat ca majoritatea studiilor se construiesc pe doua planuri distincte.
Fara a pleca de la un model cultural anume, ci mai degraba de la o sinteza a lor, Irina Stanciugelu incearca sa analizeze modificarile pe care atitudinea postmoderna le-a produs in problematica filosofica si etica a epocii contemporane, insistand asupra specificului proceselor de comunicare ce strabat societatea..
Astfel, abordarea pe care autoarea o propune aici incearca sa faca o deconstruc?ie din punct de vedere etic al acestei presupozitii de manipulare ce erodeaza campul comunicarii sociale, cu consecinte nefaste majore pentru activitatea de relatii publice.
Ambele perspective par insa sa fie atrase de aceeasi capcana: demonizarea comunicarii prin acuzatia de manipulare.
Cel de-al doilea, planul cultural critic – specificul acestui tip de analiza consta in faptul ca se porneste de la modelele si teoriile critice ale culturii, incercand sa se discearna modul in care procesele dominante de comunicare intervin si modifica sensibilitatea culturala a unei epoci.
Primul dintre ele, planul sociologic-interpretativ – in cadrul acestui tip de cercetare se pleaca de la marile teorii sociologice, procesul comunicarii fiind astfel citit si inteles prin prisma acestora; urmeaza apoi, pe aceeasi linie, „praxis”-ul, respectiv studiile aplicate privind influenta, impactul si efectele comunicarii la nivelul publicului, utilizate ca motor functional al activitatii de comunicare sociala si de relatii publice.
Pe parcursul documentarii, realizand o sinteza a campului teoretic ce abordeaza realitatea culturala si sociala postmoderna din perspectiva comunicarii, autoarea a observat ca majoritatea studiilor se construiesc pe doua planuri distincte
