Prezenta lucrare isi propune sa ofere repere concrete privind incidenta mecanismelor de unificare a practicii judiciare, sa clarifice momentul la care se poate recurge la recursul in interesul legii sau la sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, conditiile de admisibilitate ce trebuie intrunite pentru a obtine dezlegarea pe fond a problemei sau a chestiunii de drept sesizate, titularii sesizarii instantei supreme, aspecte ce fac obiectul preocuparii practicienilor si instantelor de judecata si impun o detaliere in cadrul prezentului studiu.
Nu in ultimul rand, calea extraordinara de atac a recursului este aprofundata, atat din perspectiva evolutiei reglementarii, cat si prin raportare la factorii externi si interni sistemului judiciar ce au creat premisele unei intoarceri a reglementarii materiei recursului, ca structura, catre vechea reglementare..
Asemanarile reliefate in doctrina intre sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept si trimiterea preliminara catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene fac obiectul, in cadrul acestei lucrari, al unei comparatii intre cele doua institutii procesuale din punct de vedere national si european, precum si a mijloacelor puse la dispozitie de legiuitorul national de facilitare a schimbului de informatii intre instantele nationale si instanta europeana.
Raportarea la aceasta jurisprudenta a instantei europene va conduce la concluzia ca prin noua legislatie procesual civila posibilitatea existentei, pe viitor, a unor hotarari de condamnare a Romaniei din perspectiva inconsecventei jurisprudentiale a fost considerabil diminuata, daca nu chiar eliminata.
Unitatea de jurisprudenta ce se doreste a fi atinsa prin mecanismele procesuale evocate nu poate fi disociata de rolul canalizator jucat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotararile judecatoresti pronuntate in cauzele impotriva Romaniei, in vegherea respectarii de catre statul roman, prin instantele judecatoresti, a drepturilor recunoscute cetatenilor de Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
In cadrul lucrarii, se urmareste reliefarea jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la aplicabilitatea mecanismelor procesuale analizate, evolutia orientarii instantei supreme de la momentul intrarii in vigoare a noului Cod, cu evidentierea cooperarii stranse intre Inalta Curte si celelalte instante judecatoresti in atingerea obiectivului de uniformizare a interpretarii normelor legale.
Analiza comparativa a instrumentelor procesuale de unificare deschide posibilitatea configurarii precise a modalitatii de sesizare a instantei supreme, in vederea pronuntarii unei hotarari obligatorii cu privire la o problema sau chestiune de drept dificila si susceptibila de interpretari diferite.
Prezenta lucrare isi propune sa ofere repere concrete privind incidenta mecanismelor de unificare a practicii judiciare, sa clarifice momentul la care se poate recurge la recursul in interesul legii sau la sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, conditiile de admisibilitate ce trebuie intrunite pentru a obtine dezlegarea pe fond a problemei sau a chestiunii de drept sesizate, titularii sesizarii instantei supreme, aspecte ce fac obiectul preocuparii practicienilor si instantelor de judecata si impun o detaliere in cadrul prezentului studiu
