Melancolica moarte a Băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. — MARIUS CHIV.
Normalitatea le face rău, iar oamenii nu știu să-i iubească pe cei care nu le seamănă.
Proscriși încă de la naștere, acești monstruleţi mecanomorfi, acești alieni candizi, aceste deșeuri cu suflet își petrec copilăria în izolare și singurătate.
Pe jumătate minerale, obiecte, plante sau moluște, condamnate la diferenţă, la batjocură și, în cele din urmă, la crude morţi premature, personajele lui Burton sunt, de fapt, epifanii infantile care incomodează și stânjenesc prin stranietatea lor. —
Entertainment Weekly
Copiii din poveștile acestui Tim cel Crud – «părintele» lui Edward Mâini-de-Foarfecă, al Călăreţului fără Cap și al Miresei moarte – sunt bizare bricolaje a două lumi. —
New York Times În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un și mai perfid tărâm al fanteziei –, poveștile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare demenţă.
Ca și filmele sale, poemele lui Tim Burton reușesc să fie deopotrivă copilărești și sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.
Melancolica moarte a Băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat
