„Meridianul ilustreaza un mod de a vorbi despre poezie ce se substituie obiectului insusi, unde stradania de a «descrie» un drum al creatiei se confunda cu creatia, cea a carei deschidere dialogica implicita «spatiilor indefinite» («Leerstellen») si incompatibila cu sententiozitatea riguroasa, frizand Definitivul, a expozeului «teoretic» emana dintr-un «joc cu margelele de sticla» al limbajului.
Ne-am confruntat cu aceleasi dificultati si dileme in a gasi un echivalent adecvat «densitatii» textelor, cumulata in paleta de registre ce gliseaza de la ceremonios la ironic si de la emfatic la patetic, in reverberatia intertextuala, in alternanta dintre «spus» si «nespus», in preaplinul semantic ce emerge din travaliul de remodelare a materiei lexicale, si nu numai...” (Andrei Corbea) .
Preferand speculatiei metaestetice despre «poiein» si produsele sale empatia cu acestea din urma, Celan incearca s-o «transpuna» intr-un idiom aplecat asupra propriilor resurse de a accede catre momentul, oricat de efemer, al coagularii virtuale, an limbaj, a «intalnirii» cu Altul. Am incercat sa tinem seama in aceasta intreprindere de transpunere in limba romana a prozei lui Paul Celan de intreaga experienta acumulata de traducatorii care, in alte limbi si culturi, au initiat-o cu mult inaintea noastra. „Meridianul ilustreaza un mod de a vorbi despre poezie ce se substituie obiectului insusi, unde stradania de a «descrie» un drum al creatiei se confunda cu creatia, cea a carei deschidere dialogica implicita «spatiilor indefinite» («Leerstellen») si incompatibila cu sententiozitatea riguroasa, frizand Definitivul, a expozeului «teoretic» emana dintr-un «joc cu margelele de sticla» al limbajului
