Paginile care urmează pot fi citite ca un Mesaj patetic, dar şi ca un testament literar. Întrebarea revine obsesiv: cine mai are nevoie azi de literatură? Iată şi răspunsul: toţi avem nevoie de literatură, dar nu ştim că avem nevoie..
Discută despre preţuri, despre starea vremii, despre filme sau meciuri de fotbal, dar aproape niciodată despre cărţi. Și nu ştiu numele niciunui scriitor, cu excepţia, poate, a lui Eminescu, în legătură cu care îşi aduc aminte doar că scria versuri şi că a murit nebun.
Nu au cărţi în casă.
Trec, cei mai mulţi, absenţi pe lângă vitrinele librăriilor.
Cum să te uiţi la o auroră boreală, fără să-i chemi şi pe alţii s-o vadă? Cine mai are nevoie azi de literatură? Îi vedem pe semenii noştri agitându se sau distrându-se de dimineaţa până seara, fără să li se facă sete sau foame de texte literare.
Odată cu trecerea anilor, am ajuns, dimpotrivă, să doresc ca toată lumea să se bucure de frumuseţea literaturii.
Voiam ca literatura să rămână numai a mea.
Când eram copil şi am descoperit literatura, mi s-a părut ceva atât de frumos, încât am hotărât, cu un egoism ingenuu, să nu mai vorbesc nimănui de existenţa ei.
Dacă nu vor convinge instantaneu, poate vor avea ecou ulterior, când eu nu voi mai fi.
Paginile care urmează pot fi citite ca un Mesaj patetic, dar şi ca un testament literar
