Pornind de la fapte obisnuite, Mary Laura Philpott surprinde in aceste eseuri autobiografice scrise cu umor irezistibil teme existentiale de o relevanta acuta.
Ostracizat..
Infirm.
Cum traieste el printre oamenii obisnuiti, cu maini normale? Neinteles.
Pescarul-homar, bietul de el.
Are un nume real, poate Melvin sau Jake , insa nimeni nu-l tine minte fiindca toata lumea din oras ii spune Pescarul-homar, insa numai pe la spate, dat fiind ca cei mai multi nici macar nu-adreseaza vreo vorba.
Se arde usor cand sta la soare.
Insa partea buna e ca poate desface capacele metalice ale sticlelor de bere fara deschizator.
Asa a pierdut mare parte din cumparaturi, portocalele si conservele cu carne de crab i s-au rostogolit pe trotuar.
Clestii i se agata si se prind in ochiuri.
Nu poate sa care plase de cumparaturi impletite din sflara.
In loc sa aiba degete, pe care oamenii le folosesc pentru a tine ceasca de cafea, pentru a saluta, pentru a se tine cu drag de mana, el ar eun cleste ascutit care ar zdrobi degetele oamenilor daca ar incerca sa le stranga mana.
Uneori poarta maneci mai lungi decat cele obisnuite, astfel ca nu e usor de observat diferenta, insa in cele din urma toata lumea observa.
E aproape intru totul normal, cu exceptia unui mic detaliu...
Nu scoate flacari idn ochi, nici nu poate respira sub apa.
Merge in doua picioare si nu are superputeri.
E cel mai uman dintre monstri si cel mai monstros dintre oameni.
Imi aduc aminte ca m-am gandit foarte mult la acest personaj si la ce viata grea trebuie sa fi avut el, pe jumatate pescar , pe jumatate homar.
Nu-mi mai amintesc exact, dar cuvintele perscarul si homar erau acolo cu siguranta.
Propozitia era ceva de genul: Pescarul-homar s-a uitat in directia apei. „Mi-e dor de tine cand clipesc vorbeste cu caldura, sinceritate dezarmanta si intelepciune despre presiunile cu care se confunta femeile in ziua de azi si despre cum autoarea si-a gasit multumirea sufleteasca privind inlauntrul ei si invatand sa fie ea insasi.“ — Kirkus Reviews Fragment din carte: In clasa a unsprezecea, profesoara de engleza ne-a dat tuturor o tema altfel: de scis o poveste care incepea cu cuvintele pe care le-a notat ea pe tabla.
O carte despre vulnerabilitate si autoexigenta, despre greseli si hotarari esentiale – despre cum profunzimea vietii se reflecta in cele mai marunte si aparent neinsemnate detalii.
Criza varstei de mijloc, echilibrul intre familie si ambitia profesionala, viata de cuplu, maternitatea, prietenia – toate aceste fatete ale feminitatii sunt discutate cu talentul rar al scriitorului care te face sa razi si sa plangi de emotie si care, vorbind despre experiente cu totul personale, descrie, de fapt, cautarea de sine a fiecaruia dintre noi.
Pornind de la fapte obisnuite, Mary Laura Philpott surprinde in aceste eseuri autobiografice scrise cu umor irezistibil teme existentiale de o relevanta acuta
