„Nu era, oare, viata in sine un bun, indiferent daca e sau nu configurata in asa fel incat sa i se spuna «fericita»? Johannes Friedemann simtea acest lucru si ii era draga viata.
Da, era un epicurean Micul domn Friedemann!“.
Le indragea pentru ele insele si-si spunea ca odata cu implinirea lor s-ar pierde ceea ce era mai de pret.
Accepta bucuros toate simtamintele si dispozitiile sufletesti si le cultiva, atat pe cele triste, cat si pe cele vesele, chiar si dorintele neimplinite – nostalgia.
Ajunse sa inteleaga ca merita sa te bucuri de toate lucrurile si ca este aproape o neghiobie sa imparti intamplarile vietii in fericite si nefericite.
Nimeni nu intelege cu cata grija profunda stia sa deguste bucuriile care-i erau accesibile, el, care renuntase la cea mai mare fericire ce ne poate fi daruita. „Nu era, oare, viata in sine un bun, indiferent daca e sau nu configurata in asa fel incat sa i se spuna «fericita»? Johannes Friedemann simtea acest lucru si ii era draga viata
