”Ma intalnesc astazi cu ele.
Miercuri.”.
Ziua de azi.
Si propriile noastre sentimente de vinovatie.
Atat ne lasa lumea de care suntem obligate sa tinem cont.
O zi, atat.
Bezele? O sa aflam suficient de repede, pentru ca intermezzoul nostru e scurt.
Sa-l batem, sa-l punem in tava si sa coacem ceva bun.
Acum suntem femei in toata firea si am avea nevoie sa modelam impreuna albusul unor situatii solicitante.
Asa am sustinut mereu.
Numai ca le-am depasit.
Am avut si momentele noastre de intunecare.
In ciuda tuturor incercarilor, pentru ca, hai sa ne-ntelegem, nu vorbim de povesti cu zane.
Dar ce n-am facut! Am reusit performanta sa crestem, fara sa ne pierdem pe drum. am invatat ce-nseamna incredere, strategie, sansa, ghinion, a insela, a reusi, a straluci... ne-am povestit primele saruturi si primele deceptii... am fost la petreceri... si primele bezele... am facut impreuna prima mamaliguta cu branza...
Am creat echipa de handbal a clasei...
Impreuna, eram de-a dreptul redutabile.
Au fost nenumarate probleme de matematica rezolvate la telefon, de obicei, inaintea tezelor sau testelor – Amelia era maestra de netagaduit; compuneri care circulau prin bloc, ca sursa de inspiratie – aici, eu detineam suprematia; tot ce presupunea creatie si indemanare rezolva Miruna, iar Adela era cea care nu uita niciodata nimic, avea toate caietele, notitele, hartiutele si fisele posibile.
Am trecut prin mai multe varste impreuna, iubindu-ne, certandu-ne uneori, impartasind senzatii, uimiri, istorii si secrete.
Vara, bateam mingea impreuna si ne macelaream hainele, croind toalete fanteziste; iarna, patinam impreuna, pretext de-ntalniri si povesti cu baieti.
Locuiam in acelasi bloc, la aceeasi scara, am invatat la aceeasi scoala generala.
Era o vreme cand noi 4 eram nedespartite.
Cele trei prietene alaturi de care am scris copilaria si adolescenta, cu majuscule si cu un nesfarsit entuziasm. ”Ma intalnesc astazi cu ele
