Ca orice povestitor de vocație, Ioana Nicolaie își ia cititorul de mână și-l conduce pe un drum. — IOANA NICOLAI.
Aș fi fost, probabil, angajata unei fabrici de tricotaje sau, pentru că-mi plăcea să cos la mașină, aș fi ajuns croitoreasă.
Dar, dacă n-ar fi fost revoluția, bănuiesc că n-aș fi intrat la facultate, așa că nu mi-aș fi pus nicicând cărțile pe hârtie. Și pe vremea dansului cu menghina, și pe timpul zugrăvitului sau al practicilor agricole, și pe când coseam cu atenție ștergare, și pe când abia mai răsuflam în năvodul ce părea că nu se va deschide vreodată.
Cât despre scris, nu e mare lucru de adăugat: scriitoare am fost întotdeauna.
Miezul inimii e o carte a tandreței, a iubirii, dar și a lucrurilor inexplicabile care ne tivesc tuturor viețile. Și din fiecare se scoate la lumină ba un secret, ba o mărturie, ba un nucleu dramatic, sau straniu, sau impregnat cu mister.
Se poposește în copilărie, dar și-n adolescență, dar și-n viața matură.
Un drum surprinzător, căci din loc în loc îi dezvăluie straturi emoționante de arhitectură interioară.
Ca orice povestitor de vocație, Ioana Nicolaie își ia cititorul de mână și-l conduce pe un drum
