Prin definitie, memorialistica cuprindea cateva elemente restrictive, care limitau posibilitatile de transcendere, dar principalele primejdii despre care vorbeste Lovinescu la inceputul volumului I nu erau numai obiective, ci si subiective, nu priveau, altfel spus, numai materialul propriu-zis, nici chiar operatia in actualitate, ci o justificata nemultumire a scriitorului fata de posibilitatile genului.
Aurel SASU.
Beletristica lui Lovinescu este intr-adevar o "remodelare a vietii si a operei", dar si ceva mai mult, ceea ce scriitorul numeste in alt loc "Calatoria in jurul spiritului meu, un itinerar, al recreerii pe calea amintirii".
Definite in felul acesta, ele tindeau inspre o arhetipizare a faptului marunt, cotidian (a trai, a iubi, a muri erau simple argumente pentru o constiinta a labilitatii universale), introducand o ordine a resemnarii, acolo unde fortele superioare ale vietii creau o dezordine a imaginatiei, iluziei si aspiratiei.
Romanele erau, prin urmare, o continuare a memoriilor numai in masura in care, depasind acest impas al cunoasterii, pastrau ca element comun autobiografia spirituala; altfel, data fiind posibilitatea inventiei, transcenderii, amplificarii si abstractizarii experientei personale, existand ele insele ca "totalitate a momentelor" unei existente.
Depasirea acestor dificultati prin impartialitatea atitudinii si „purificarea prin despersonalizare" s-a dovedit si ea in cele din urma imposibil de realizat.
Prin definitie, memorialistica cuprindea cateva elemente restrictive, care limitau posibilitatile de transcendere, dar principalele primejdii despre care vorbeste Lovinescu la inceputul volumului I nu erau numai obiective, ci si subiective, nu priveau, altfel spus, numai materialul propriu-zis, nici chiar operatia in actualitate, ci o justificata nemultumire a scriitorului fata de posibilitatile genului
.jpg)
