Cât de frumoasă devină singurătatea nesfârșită când este însoțită de rugăciune! Ceasurile se duc, unul după altul, ca și cărțile de joc, iar tu înaintezi de mână cu iubirea către plecarea plină de răcoare.
L-am auzit pe cineva spunând că în această situație, o vrednicie care-mi va fi dată va fi experiată ca un nou eșec, adică material de lucru pentru mine însumi....
Atunci toate îmi ies bine.
Eșecurile mele sunt cel dintâi material cu care să lucrez în mine însumi.
Oricine-ai fi, este Cineva care te iubește, există o altă mică bucurie, infimă ca un nimic, care le biruiește pe toate, chiar și moartea.
Acolo au loc toți! Atunci acesta din urmă, ca o slugă lăsată să aștepte în salon, privește uimit și se bucurăși se mirăîmpreună cu ceilalți.
Iar când va ajunge un mesager viu, fără să aibă nimic de zis de la sine, ci punându-le toate pe seama lui Hristos, se veselește în slava Lui fericită.
Un bunicuț vorbea cândva despre fertilitatea nimicului.
Așadar, devine un mesager către Împărăție, trăind în același timp nimicnicia, nulitatea, nereușita, nimicul lui.
Acest lucru îi umple de bucurie pe cei din jurul său, dar și pe el însuși. Însă are dreptul – și chiar simte de multe ori că are șansa – să se adreseze lui Hristos, Preasfintei, Sfinților și Îngerilor.
Mă rușinez și sunt recunoscător.
Oricine se poate simți eșuat, zdrobit, un nimic. Și amara decojire seamănă cu o intervenție plină de ușurare a mâinilor milei.
Printr-o minunată procedură, fină și cu acrivie, precum o țesătură lucrată la războiul de țesut, toți și toate te ajută să-ți ridici greutatea patimilor.
Până și obiectelor.
Toate s-au încheiat! Ești dator tuturor.
Cât de frumoasă devină singurătatea nesfârșită când este însoțită de rugăciune! Ceasurile se duc, unul după altul, ca și cărțile de joc, iar tu înaintezi de mână cu iubirea către plecarea plină de răcoare
