Multa lume din zona criticii literare s-a intrebat si se-ntreaba cand o sa apara o carte de proza care sa construiasca o fictiune coerenta si estetic valoroasa asupra evenimentelor care au marcat viata Romaniei incepand din Decembrie ’89 si continuand in primii ani dupa ceea ce se mai numeste Revolutie, adica o viziune unitara (aceasta neexcluzand subiectivitatile autorului) asupra Pietei Universitatii, a mineriadelor, a fesenizarii tarii, cu scurtul interval al preluarii puterii de catre Conventia Democratica etc.
E aici, in derularea intamplarilor povestite, o capacitate imagistica de sorginte de-a dreptul cinematografica.
Concluziv: prin Mortua Est, Teodor Hossu-Longin intra pe primul raft al prozei romanesti contemporane..
Constructia epica nu e liniara, de tip A-B-C-D, ci e compusa din flashbackuri si reveniri in prezentul actiunii, alternand secventele de monolog interior, transcris exemplar in stil indirect liber, cu episoade realiste, in care n-am cum sa nu remarc fluenta si firescul (atat de greu de obtinut in proza!) al dialogurilor si instinctul narativ sigur in care sunt relatate, de pilda, scene din calvarul emigrarii.
In plus, Teodor Hossu-Longin are stiinta creionarii personajelor in crochiuri simple, dar greu de uitat, precum portretele in agua forte ale mamei, tatalui, prietenului Zob, senzualei bulgaroaice Bilyana. d. m. a.
Eroul sau, Mircea, este un introvertit, un self-made man care incearca sa se regaseasca, sa se construiasca pe sine, pe fundalul unui timp buimac, trecand prin experiente ce-l vor marca decisiv, precum Piata Universitatii, mineriadele, emigrarea si chinul de a se acomoda in Occident, reintoarcerea acasa s.
Insa iata ca avem acum o prima incercare (reusita, in opinia mea, in sensul celor amintite mai sus), romanul Mortua Est al lui Teodor Hossu-Longin.
Mortua Est deschide o cale narativa a discursului despre comunism extrem de fertila, avand un dublu avantaj: autorul, desi foarte tanar in ultimii ani ai ceausismului, a trait lucid acea epoca, deci stie cum a fost, iar ceea ce a urmat e privit tocmai din aceasta perspectiva lucida si usor sarcastica.
Desigur, incercari in acest sens au mai fost (nu numai in literatura, ci si in film, de pilda), dar ele purtau amprenta fragmentarismului si erau mai degraba pagini ori secvente care se apropiau mai mult de marturia directa, personala, asupra celor intamplate, decat de fictionalizarea lor.
Multa lume din zona criticii literare s-a intrebat si se-ntreaba cand o sa apara o carte de proza care sa construiasca o fictiune coerenta si estetic valoroasa asupra evenimentelor care au marcat viata Romaniei incepand din Decembrie ’89 si continuand in primii ani dupa ceea ce se mai numeste Revolutie, adica o viziune unitara (aceasta neexcluzand subiectivitatile autorului) asupra Pietei Universitatii, a mineriadelor, a fesenizarii tarii, cu scurtul interval al preluarii puterii de catre Conventia Democratica etc
