CUM S-AU NĂSCUT MĂTUŞA DALBA ŞI MOŞ DALBU Era un pic mai mare decât ciubotele sale şi lumea, fără să-l întrebe, i-a zis Ciuboţel. — Araca. — Ciuboţel a înhămat câinele la sanie, a trecut Răutul şi a luat-o spre dealul lui Cocoş. — Ce-i?! se face mama ca laptele din căldare de albă.
Dar ştii cum e gura lumii? Alaltăieri, iată, vine o femeie tocmai la fermă, la mama lui Ciuboţel: — Mata stai şi mulgi vaca asta, dar inima nu-ţi spune nimic? întreabă femeia.
Iată ce face un lacăt la portiţă! Oamenii de zăpadă care îl ajutau pe Ciuboţel să iasă din curte şi să umble prin sat tăceau mâlc. — Măcar bine că nu se duce de acasă, se bucura tata.
Iar tata, dacă îşi pierdea fularul sau luleaua, numaidecât le găsea la moşul din drum, numai cheia stătea neatinsă în buzunar.
Când îşi dă seama mama, mătuşa e îmbodolită cu şalul ei...
Adică: „Da baba ce mai face? În curte e grea iarna?” Buli, tuli, ţoca, moc! — Da, am înţeles, dă din cap Ciuboţel, ca să-i spună pe urmă babei: Moşul a mai zis că el a aprins Luna pe cer, să nu-ţi fie urât noaptea. — Bucu, ciucu! Teca, me? întreabă Moş Dalbu. — Moca, noca, ciucu, bu! zice Mătuşa Dalba, ceea ce, în limba oame-nilor de zăpadă, înseamnă: „Vreau, cum să nu? Atâta nepoţel o să am!” Nu era zi să nu-i trimită baba te miri ce moşului: ba o mănuşă, ba un toiag, că pe drum e frig şi umblă câini răi pe acolo. — Hai, fii tu bunicuţa mea, vrei? o roagă el într-o zi pe baba de zăpadă.
Trebuie să vă spun că Ciuboţel nu avea în sat nici tu bunică, nici tu bunic. Ţi-a trimis-o moşul pentru pălărie.
Când se întoarce din sat, băiatul îi pune mătuşii ceva dulce în gură: — Asta-i o bomboană. — E de la baba ta, i-o potriveşte Ciuboţel moşului pe cap.
Acela e chiar moşul! Şi mătuşa îl trece peste zid cu o pălărie veche de-a tatei în sân. — Tii! îşi pune mâinile în cap Ciuboţel. Îmi pare că tremura unul astă-noapte sub zid... — Ia vezi, bre, moşul nu-i cu capul gol? îi spune baba în limba oamenilor de zăpadă, pe care Ciuboţel o ştia.
Când iese Ciuboţel în prag, baba îi face semn să se apropie.
Dimineaţa, mama se duce la fermă, tata la lemnărie – cu luleaua în gură şi cheia în buzunar. — Nu te teme, babo, îi spune Ciuboţel, moşneagul tău e dincolo de zid! Când vine tata şi-l găseşte acasă, îi arată mamei cheia de la portiţă: — I-am dat de leac, aşa-i? Şi noaptea, omul doarme cu cheia sub pernă.
Cum portiţa era încuiată, el mai face un om de zăpadă, se urcă pe umărul lui şi sare în curte.
Pe seară, iată, apare şi Ciuboţel.
Am făcut o babă şi ea m-a trimis să-i caut un moşneag de omăt. — Eu sunt, dar n-am timp, răspunde Ciuboţel din mers. — Măi Ciuboţel, tu eşti? îl strigă o vecină. huştiuliuc! peste zid.
Iar Ciuboţel, când vede că-i închis în curte, face o babă de zăpadă, se caţără pe umărul ei şi...
Vom găsi numai straiele lui la primăvară! Tata se scoală mai dimineaţă, pune un lacăt la portiţă şi se duce cu sufletul împăcat la lucru.
Seara, când adoarme Ciuboţel, mama îi spune tatei oftând: — Mă tem că-l vom pierde prin troiene. — Să văd unde se termină iarna, ca să-ţi aduc o floare de acolo. — Şi încotro mi te-ai pornit, a? îl întreabă mama.
Pe la prânz însă, îl aduce un om de mână cu picioarele u-u-de: l-a găsit hăt dincolo de sat.
Mama i-a pus ventuze şi, dimineaţa, i-a dat de grijă să nu iasă din casă.
Drept că puiul n-a răcit, dar, către seară, tuşea Ciuboţel. — Care pui, bre? — Acela din ou, că vine acuşi găina să se ouă... — Ce stai, măi, în cuibar?! Ciuboţel se uită prin crăpătura ochilor la mama: să nu ştie ea atâta lucru? — Îl încălzesc, mamă, ca să nu răcească puiul.
Când colo, îl găseşte în coteţ.
Deunăzi mama îl caută – Ciuboţel nu-i.
Mama avea băiat mai mult seara, când îl vedea acasă, căci ziua numai ciubotele ştiau pe unde umblă el.
CUM S-AU NĂSCUT MĂTUŞA DALBA ŞI MOŞ DALBU Era un pic mai mare decât ciubotele sale şi lumea, fără să-l întrebe, i-a zis Ciuboţel
