Relativa putinatate a episoadelor evanghelice care o au in centru pe Maica Domnului reflecta atat centralitatea hristologica a Evangheliei Bisericii, cat si discretia si smerenia exemplara care au caracterizat intreaga existenta pamanteasca a Fecioarei Maria.
Ele au satisfacut si satisfac in continuare pe deplin curiozitatea si interesul, precum si evlavia multimilor de monahi si credinciosi fata de Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea-Fecioara Maria, al carei supranume Theotokos rezuma, potrivit Sfantului Ioan Damaschinul, intregul mister al Economiei mantuirii, si a carei Viata indumnezeita este, cum spunea Sfantul Ambrozie al Milanului, „o regula pentru noi toti“..
Aceste Trei Vieti bizantine ale Maicii Domnului au cunoscut o mare popularitate in vechea lume bizantina si ortodoxa.
Traditiile privitoare la nasterea, Viata si Adormirea Fecioarei Maria, fixate initial in scris sub forma literara a unor texte atribuite Apostolilor, au fost sintetizate in Bizantul secolelor VII-IX intr-o serie de Vieti ale Maicii Domnului redactate de Maxim Marturisitorul, de Epifanie Monahul si Simeon Metafrastul.
Faptura de taina si delicatete, Maica Domnului n-a lipsit niciodata din predica Apostolilor si din constiinta Bisericii crestine, chiar daca taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seama pe calea traditiei orale nescrise.
Relativa putinatate a episoadelor evanghelice care o au in centru pe Maica Domnului reflecta atat centralitatea hristologica a Evangheliei Bisericii, cat si discretia si smerenia exemplara care au caracterizat intreaga existenta pamanteasca a Fecioarei Maria
