Recunoștința nu e o întrebare, e un răspuns; un răspuns liber și stabil ce refuză logica previzibilă a schimbului și încearcă să co-răspundă uimirii simțite în fața unui eveniment binefăcător și neașteptat.
Paradoxal, cresc preferințele și se măresc dependențele..
Există însă și o platoșă interioară, mult mai grea: într-o lume a „eului” fără „noi” apropierea exterioară crește și se mărește totodată distanța interioară între persoane.
Când mă întorc azi să vizitez acele meleaguri, dau peste garduri sufocante și severe; bogăția și frica sunt legate una de alta printr-un fir dublu și nu putem renunța la prima pentru a ne elibera de a doua: prețul de plătit e o viață blindată.
La țară, chiar și cea mai sărmană casă de săteni „dădea” (verbul nu era întâmplător) spre o ogradă mare și primitoare; piața nu e o invenție orășenească.
Viața de zi cu zi se desfășura cu ușile deschise; doar somnul autoriza închiderea lor.
Copilăria mea a trecut cu un gest zilnic de deschidere, în sens literal și simbolic: dimineața, îndată după ce se trezea, tatăl meu punea cheile în ușa casei și le scotea seara, înainte de a merge la culcare. În zilele noastre însă, hotarele dintre ce-i al meu și ce-i al tău sunt păzite cu uși blindate, porți automate, camere de luat vederi și sisteme de alarmă. Însă trebuie să ne dăm seama că am fost atinși, ba mai mult, vizitați de Bine.
Răspuns sublim la un dar gratuit, recunoștința e singura răsplată posibilă când un asemenea dar e nemeritat și infinit.
Spunem mulțumesc harului.
Nu mulțumim pentru un contract sau o negociere, rod al unor calcule interesate, nici pentru un act unilateral care rănește și umilește: mulțumim pentru un exces de bine gratuit care ne depășește așteptările.
Recunoștința nu e o întrebare, e un răspuns; un răspuns liber și stabil ce refuză logica previzibilă a schimbului și încearcă să co-răspundă uimirii simțite în fața unui eveniment binefăcător și neașteptat
